Venetia e poi muori

Venetia miroase a vechi, a apa si a zambet. Pare mai degraba tabloul vreunui Monet anonim, un oras desenat cu creione colorate de un copil pierdut in visare. Dupa ce i-a schitat conturul, s-a apucat sa cladeasca din plastilina case si palate, coloane, firide, mozaicuri si arcade dantelate, atat de elegante si delicate incat era de mirare ca in jocul lui nu se faramitau.

Nu-i pasa de istorie. A amestecat gotic si bizantin, oriental, renascentist si baroc intr-o aglomerare de strazi intortocheate si punti de chirpici, pana cand n-a mai ramas niciun loc neocupat. A trasat apoi cu tempera oameni, din culoarea soarelui si a lemnului, i-a imprastiat pe aleile inguste si le-a spus sa traiasca.

Dar copilului nu i-a placut orasul sau. Era la fel de perfect ca toate celalalte pe care le facuse inainte. El voia un oras fantastic si mundan, in care sa fie serbati muritori si zei. Suparat, a mazgalit desenul cu o carioca albastra, taind inima orasului cu o linie in forma de S. Culoarea s-a infiltrat in maruntaiele Venetiei, s-a repezit pe trotuare si pe sub poduri, iar acolo unde fusese uscat era acum apa. Oamenii au iesit, si-au facut masti si au inceput sa joace roluri, sa dantuiasca si sa bea.

Ca' d'Oro (1430) - casa de aur, construita pt familia Contarini, imbina stilul unei biserici medievale cu cel al unei moshei 

Podul Rialto (1591), cel mai vechi pod care traverseaza Grand Canale

culori

Palazzo Contarini del Bovolo (sec XV) cu o scara exterioara ca o cochilie de melc

cu barca la piata

doi batrani

gondole

gondolieri

Jimmy, urs cu sapca