Nimic despre Eminescu

Data nasterii lui Mihai Eminescu, 15 ianuarie 1850, va coincide incepand de anul acesta cu Ziua Nationala a Culturii, printr-o lege promulgata in decembrie. Luat oarecum pe nepregatite, Ministerul Culturii nu a avut timp sa stabileasca un program foarte elaborat pentru a celebra noua sarbatoare. Manifestarile din Bucuresti si din restul tarii se rezuma la expozitii, lansari de carte, conferinte si concursuri de poezie si - cele mai tari, relatate de Adevarul - recitari din opera poetului in fata unui bust al sau din Orsova si o slujba de pomenire in Ipotesti (locul unde s-a nascut Eminescu). 

Asteptam anul viitor evenimente mai multe si mai diverse, dedicate si altor oameni de cultura -ca d-aia e ziua culturii nationale - ceva festivaluri de teatru, concerte, interviuri si, peste doi ani, o zi libera :).

Eminescu demitizat

Ma feresc sa scriu despre Eminescu in termenii-sablon de "poetul national" si "luceafarul poeziei romanesti". Fuck that! Incercand sa surprinda esenta, etichetele reusesc doar sa o piarda. Eminescu a facut mai mult decat sa se uite pe geam si sa scrie poezii. A fost un scriitor - om printre scriitorii - oameni Caragiale, Maiorescu, Slavici, Creanga din perioada de glorie a Junimii. Stia filosofie, istorie, economie, era fascinat de Schopenhauer, de Vedele Indiei Antice si de Confucius. A expus vreo cateva teorii sociologice. A inceput cursuri pe la Viena si Berlin si a renuntat la ele. A fost o persoana a contrastelor, trecand de la stari de liniste si optimism naiv la melancolie si disperare. 

„Omul acesta a trăit, mai des mâhnit, mai rar vesel, într-un cerc foarte restrâns de prieteni. Dar era şi un om ciudat! El îşi făcea o plăcere din necaz şi din durere o voluptate. Dacă nu avea vreo supărare, şi-o căuta; dacă nu venea să-l întâmpine durerea din afară, el ştia să şi-o scormonească singur din rărunchi. Cu un astfel de caracter mai era şi de tot sărac."

Caragiale despre Eminescu in articolul "Ironie", 1890

Eminescu in 1878

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889 la sanatoriul doctorului Sutu din Bucuresti de sifilis sau de intoxicatie cu mercur. Avea 39 de ani. A fost inmormantat in cimitirul Bellu. Viata si moartea sa au generat numeroase controverse, adeptii teoriei conspiratiei continua sa sustina ca poetul nu suferea de nebunie si a fost asasinat din motive politice. 

Eminescu, jurnalist si scriitor

Conservator convins, nu a pregetat sa ii acuze pe liberalii condusi de C.A. Rosetti ca nu vor decat sa se imbogateasca de pe urma guvernarii. Din 1877 a scris pentru sase ani la cotidianul Timpul, ziarul conservatorilor vremii, dar opiniile pe care le-a exprimat in articole au dus de multe ori la polemici in interiorul partidului. Avea o uimitoare capacitate de analiza si un spirit critic dezvoltat

Publicistica lui Eminescu acopera perioada Razboiului de Independenta, a satisfacerii conditiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoasterea independentei si proclamarea regatului. Pe lângă aceste mari evenimente politice si sociale el s-a ocupat de toate problemele societatii romanesti din acea vreme: rascumpărarea cailor ferate, noua constitutie si legea electorala, bugetul, infiintarea Bancii Nationale, darile, inamovibilitatea magistratilor, politica externa etc

Eminescu, jurnalist politic, Wikipedia

Poeziile lui Eminescu acopera 14.000 de file in manuscris (46 de volume) cedate de Titu Maiorescu Academiei Romane. A scris si proza (Sarmanul Dionis, Fat Frumos din lacrima, nuvela erotica Cezara la aniversare etc.) in care a pastrat motive filosofice si romantice, tratand subiecte precum reincarnarea si viata sub forma de vis.

Emin si Veronica Micle

Legatura celor doi a inceput inainte de moartea sotului Veronicai Micle, Stefan, asa cum o dovedeste o serie de scrisori schimbate de ei in jurul anilor 1876-77, dar a fost tainuta pentru ca ea sa primeasca pensie de urmas. Relatia lor a fost marcata de intreruperi, planuri de nunta anulate din cauza lipsei de bani, reprosuri din partea Veronicai care se plangea ca Eminescu ii scrie prea putin si prea rar si gelozia poetului. Micle a avut o aventura cu Caragiale, aventura la aflarea careia Eminescu a reactionat violent si pe care Caragiale a regretat-o mult timp dupa aia. Si Eminescu a avut  relatii cu mai multe femei, printre care Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, dar cea care a avut cea mai mare influenta asupra vietii lui a ramas Veronica:

Veronica Micle

Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

Fragment dintr-o scrisoare a lui Eminescu catre Veronica Micle, august 1882

Veronica Micle s-a sinucis cu o sticluta de arsenic pe 4 august 1889, la doua luni de la moartea lui Eminescu.  A fost ingropata la Manastirea Varatec, unde se retrasese. Scrisorile pe care si le-au trimis cei doi iubiti au fost publicate de Editura Polirom sub titlul Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. 

Ce post despre Eminescu ar fi asta, fara niste versuri citate?

Cand tu treci

"Cand tu treci atuncea murul
Fura-n umbra ta conturul,
Ah, cum nu sunt eu copilul
Tineretii tale, purul.
Mai putin platonic poate,
Ti-as musca cu dulce nurul
Pe genunchi te-as pune calare
Ti-as salta in sus eu curul
Deschizand din sponci corsetul
Eu i-as suge gurii nurul
Buburuzei tatei tale
I-as cata apoi cusurul

Sa pun sulita-mi aprinsa
Unde crapa-n doua curul"

Versuri ale lui Eminescu citite in Club A cu ocazia dezbaterii Eminescu, interzis minorilor

Articolul asta s-ar putea sa nu se termine niciodata. Ce trebuie sa retineti din el? Cand s-a nascut si cand a murit Eminescu, in caz ca va opreste pe strada vreun reporter care vrea sa evidentieze prin intrebari incuietoare incultura romanilor in ceea ce-l priveste pe marele lor poet. Si ca Eminescu a fost si el om.

Cartarescu despre Eminescu

Caragiale si Maiorescu despre Eminescu

Wikipedia despre Eminescu. Tot pe 15 ianuarie enciclopedia online implineste 10 ani. La multi ani, Mihai si Wiki!

Jimmy

Adrian Păunescu a murit. Comunismul trăieşte.

Adrian Păunescu a murit. Firesc, natural, concluzia ultimă şi de necontestat a vieţii. Taberele s-au format repede şi au curs râuri de cuvinte, zile întregi, zile pe care omul Păunescu sunt sigur că şi-ar fi dorit să le mai aibă. Măcar câteva ore, să mai privească cu ochi înceţoşaţi frunzele valsând în toiul vântului de toamnă. Adrian Păunescu: poetul de curte, trubadurul lui Ceauşescu, ridicătorul în slăvi al comunismului. Adrian Păunescu: opozant, dizident. Cenaclul ''Flacăra'', singura pauză, singura linişte în mijlocul unei simfonii de neînţeles pentru nimeni. Un om a murit şi te-ai aştepta ca lumea să stea locului, preţ de o bătaie a inimii măcar. Dar politicienii îşi ţin discursurile şi îşi exprimă regretele pentru această tragedie naţională, detractorii şi admiratorii îşi ţin şi ei discursurile, adjudecând, fiecare pentru tabăra lui, memoria lui Păunescu, şi totul merge mai departe. Pro-comunist sau anti-comunist, totul se judecă în lumina sau, mai degrabă, în umbra comunismului.  Comunismul trăieşte, după 20 de ani, ca o tumoare care ne apasă pe hipotalamus şi nu ne lasă nici să murim şi nici să mergem mai departe. Fiecare emoţie este circumscrisă sistemului, lui Ceauşescu, regimului.

N-am citit nici una dintre poeziile lui Păunescu pâna la moartea lui. Am văzut doar frânturi din Cenaclu. Ignoranţa nu-mi permite judecăţi de valoare. Generaţia mea, a celor de douăzeci de ani, nu poate avea păreri despre ceva ce nu a cunoscut. Desigur, era destul de rău, ştim cu toţii, se stătea la coadă pentru un colţ de pâine, totul era o coadă, nu puteai să vorbeşti, nici măcar să taci, trebuia să lauzi, să ieşi în stradă, fluturând un zâmbet şi portretul salvatorului ţării. Să nu exagerăm însă. Oamenii trăiau şi iubeau şi visau chiar şi atunci, pentru că nici comunismul, nici capitalismul şi nici un alt -ism nu poate înfrânge dorinţa omului de a fute, bea şi dansa. Şi dacă a fost atât de groaznic pe cât se va scrie în istorie, nu cumva vina e a voastră, a tuturor celor care aţi participat la coşmar, în tăcere sau aplaudând orgasmic bâlbâielile lui Ceauşescu? Desigur, vina poate fi nuanţată. Dar de la căpitani de vas, anti-comunişti convinşi acum, până la strungari şi intelectuali, cu toţii aţi tăcut. Nimeni nu e de vină. Nu e uşor să te jertfeşti şi să înfunzi puşcăria. Dar capul jos şi ciocu' mic. Comunismul nu a căzut în numele vreunui ideal de libertate, libertatea a fost doar o raţionalizare a posteriori, meschină şi înşelătoare. Ceauşescu a fost executat pentru că foamea era prea mare şi umilinţa era prea mare şi frigul era prea frig. Dorinţa de a fute, bea şi dansa cu demnitate a învins. E vremea să uităm.

Istoria îi va oferi lui Păunescu o sentinţă nedreaptă şi categorică. Va fi fie un linguşitor, fie un erou, pentru că nuanţele se pierd. Pro-comunist sau anti-comunist. Dar Păunescu nu a fost nici una, nici alta. A fost doar un om care a vrut binele pentru el, pentru ai lui şi pentru ţara lui. A vrut să fie om. Moartea lui nu e o dramă naţională, drama e a familiei, pentru care Păunescu nu este nici ''trubadurul lui Ceauşescu'', ''nici eroul de la Cenaclu', ci soţ şi tată şi prieten. Restul sunt doar vorbe.

ŞOFERUL ŞI NEVASTĂ-SA

Ne urcasem cu toţii în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvară,
Venea vara,
Se dezgheţau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
Se dezgheţau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Şi unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alţii cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheaţă
Drumul pe care mergem.
Pe direcţia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turişti particulari,
Numai nebuni ocazionali.
Aşa că nu ne interesa destinaţia,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toţii spre marele munte.
Şoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de şofer,
Lucrase mult şi cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun şofer
Dintre toţi şoferii noştri,
Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Şi el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm.
....
În autobuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am început să obosim,
Nene şoferule, opreşte,
Să ne odihnim şi noi.
Să te odihneşti şi dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toţi,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Şi-avem nevoie şi noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l şi enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
Şi şoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă şi accidente,
Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puţin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Şi după ce şoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case şi biserici,
Sate şi oraşe,
Începem să coborâm,
Şi bineînţeles că viteza creşte,
Aşa e la orice coborâre,
Viteza creşte,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alţii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
Alţii am îngheţat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Şi numai ei doi,
Şoferul şi nevastă-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
Şi de ce tac toţi pasagerii
Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.

Sursa: art-zone.ro

"Vă mulţumesc":
"Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă (...)
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, (...)
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!» (...)
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune. (...)
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare".


Sursa: celalaltgeam.blogspot.com
  
 Cristi

Marile si Nepretuitele Cronici ale marelui si enormului urias Gargantua

Cum sa scrii un roman care sa fie celebru timp de 500 de ani

1532

0. Ideea de a scrie Gargantua si Pantagruel i-a venit lui Francois Rabelais in timp ce citea o carte foarte populara in acele vremuri, cu un titlu kilometric: "Marile si Nepretuitele Cronici ale marelui si enormului urias Gargantua, continand genealogia acestuia, maretia si forta trupului sau, ca si minunatele fapte de arme savarsite intru regele Arthur, dupa cum veti vedea mai departe". In doua luni se vandusera mai multe exemplare din aceasta carte decat Biblii in noua ani.

1. Lui Rabelais i-a venit ideea sa scrie aventurile unui fiu al lui Gargantua, pe care sa il numeasca Pantagruel. Numele era cunoscut celor din popor pentru ca asa il chema pe un diavol dintr-o piesa de teatru de atunci. Dracusorul ii facea pe betivi sa le fie sete. Prima carte dintre cele care vor alcatui faimosul roman apare sub titlul: "Groaznicele si inspaimantatoarele Fapte si Ispravi ale Preavestitului Pantagruel, Rege al Dipsozilor, fecior al Marelui Urias Gargantua". Este semnata de Alcofribas Nasier, anagrama lui Francois Rabelais.

1534

Gargantua, ilustratie de Gustave Dore

2. Apare cartea a doua: "Preainfricosata viata a Marelui Gargantua, Tatal lui Pantagruel", semnata cu acelasi pseudonim. Aceasta este o introducere la prima carte, nu o continuare a ei, desi a aparut ulterior. Editiile urmatoare vor restabili ordinea fireasca a romanelor, asezand pe "Gargantua" in fata. Printre altele, se povesteste cum uriasul fura clopotele catedralei Notre Dame.

1546

3. "Cartea a Treia despre faptele si pildele vitejesti ale bunului Pantagruel." Nu mai contine nicio relatare de fapte eroice. Nu mai este mentionata capacitatea uriasului de a adaposti o armata intreaga sub limba si nici altele asemenea. Volumul are un caracter erudit si ca tema centrala -  casatoria. Ca sa primeasca un raspuns intelept si clar in aceasta privinta, personajele centrale pleaca spre oracolul Sfintei Butelci din Cathay (asa era numita pe atunci China).

1552.

4. "A Patra Carte despre faptele si pildele mari ale vrednicului Pantagruel." Publicata intai in 2 parti si abia apoi integral. Semnata, ca si cartea a treia, Francois Rabelais, doctor in medicina. (Autorul renuntase intre timp la rasa de calugar si se inscrisese la Facultatea de Medicina.) Roman de calatorie in esenta, prezinta expeditia eroilor in cautarea Sfintei Butelci, al carei oracol sa le spuna adevarul despre casatorie. Din poveste fac parte si intamplarile de pe insula imaginara a Papimanilor - inchinatorii papei.

Ilustratie, Gustave Dore

1564

5. "A cincea si cea din urma Carte despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel." Apare dupa moartea autorului, produsa in 1553. Calatorii ajung in Cathay, la templul Sfintei Butelci. Dupa multa pompa si ploconeli - parodiere a riturilor religioase - oracolul da ca raspuns un singur cuvant: "Trinch!" (Bea!).

2010

Readers, friends, if you turn these pages
Put your prejudice aside,
For, really, there's nothing here that's outrageous,
Nothing sick, or bad — or contagious.
Not that I sit here glowing with pride
For my book: all you'll find is laughter:
That's all the glory my heart is after,
Seeing how sorrow eats you, defeats you.
I'd rather write about laughing than crying,
For laughter makes men human, and courageous.

BE HAPPY!

(Francois Rabelais, Catre cititori)

***

Francois Rabelais (1494 - 1553), autor al romanului renascentist Gargantua si Pantagruel. Scriitorul numeste atitudinea eroilor sai si a sa pantagruelism.

Sursa foto

Sursa text: F. Rabelais, Gargantua si Pantagruel, 1993, prefata de N. N. Condeescu 

Jimmy, urs cu sapca

Legenda printului-zeu: Cand Rama e erou, nu margarina

Inainte de scrierea istoriei, se povestea ca a trait un print numit Rama, intaiul fiu al conducatorul Kosalei, un regat din nordul Indiei. Rama s-a casatorit cu Sita, o frumoasa printesa, reusind sa indoaie si sa rupa un arc pe care nici unul dintre ceilalti pretendenti ai fetei nu a putut sa-l incordeze.

Rama trebuia sa ii urmeze tatalui sau la tron, dar regele a fost nevoit sa il numeasca succesor pe Bharata - fiul sau cu alta sotie - ca sa-si achite o datorie de onoare. Rama a plecat din regat, izgonit de fratele sau, si a ajuns intr-o padure fermecata, unde a salvat mai multi oameni de niste spirite malefice. Pazitorul padurii, un demon cu zece capete pe nume Ravana, s-a maniat pe el si a rapit-o pe Sita.

Ravana, demonul rege al insulei Lanka

Pentru ca era un om bun, Rama a fost ajutat de o armata de ursi si maimute sa il invinga pe demon si sa isi salveze sotia. S-a temut insa ca ea l-a inselat in timpul captivitatii. Ca sa isi dovedeasca fidelitatea, fata a sarit in mijlocul unui rug, dar a scapat nevatamata de flacari cu ajutorul zeului focului. 

Intors in orasul sau natal, a fost incoronat, dar oamenii continau sa puna la indoiala puritatea nevestei lui. Rama a exilat-o, iar ea a fugit in padure, unde inteleptul Valmiki i-a oferit adapost. Fata a nascut doi copii si cei doi soti s-au reunit pentru o scurta perioada. Pentru a-si dovedi inca o data nevinovatia, Sita a cerut zeitei pamantului sa o inghita, iar dorinta i-a fost indeplinita. Rama a renuntat la tron in favoarea fiilor sai si s-a ridicat la cer.

Legenda lui Rama este povestita in poemul epic Ramayana, scris, pare-se, de inteleptul Valmiki in sanscrita. Nu se poate spune daca eroul a existat cu adevarat sau nu. In religia hindusa, Rama este considerat cea de-a saptea incarnare a zeului Vişnu, punte de legatura cu divinitatea si calea spre mantuire. Sita este idealul feminitatii, devotata si casta. Generalul-maimuta Hanuman, conducatorul armatei maimutelor, este exemplu de devotament fata de un stapan divin.

Rama si Sita

Inainte sa moara, hindusi il invoca cel mai des pe Rama. Ultimele cuvinte ale lui Gandhi, dupa ce a fost impuscat, au fost: "Hey, Rama!". O versiune televizata a epopeei, difuzata in anii '80 a avut o audienta formata din 700 de milioane de hindusi. Acum doua secole, un rege thailandez a poruncit ca poemul sa fie tradus in limba sa. De atunci, fiecare rege al acestei tari (budiste) isi ia titlul de Rama pentru a dovedi ca este suveranul de drept. In 1922, o multime de hindusi a distrus o moschee, construita in timpul invaziei mogule (sex XVI) pe locul presupus al nasterii lui Rama. Exista numeroase versiuni si repovestiri ale Ramayanei, una celebra apartinand poetului Tulsidas.

In India, 4 din 5 locuitori sunt hindusi. Hinduismul a controlat viata sociala si economica a tarii, chiar si atunci cand aceasta s-a aflat sub dominatia mogulilor sau a englezilor.

Dictionar

• Hinduism = cea de-a treia mare religie a lumii, dupa islamism si crestinism, cu aproximativ un miliard de adepti, majoritatea in India, care are la baza traditiile vedice.
• Mahabharata = cel mai lung poem epic din lume, epopeea pereche a Ramayanei, de 2 ori mai mare decat ea si de aproximativ 10 ori mai mare decat Iliada si Odiseea impreuna.
• Vedele = colectie de imnuri ale indo-arienilor, care reprezinta textul central al hinduismului. Dateaza din anul 1000 I.HR. Au fost scrise in sanscrita. Budismul nu a acceptat autoritatea Vedelor si a devenit religie distincta.
• Brahman =  conceptul divinitatii in religia hindusa. Inseamna neschimbat, infinit, imanent, fara inceput si fara sfarsit, esenta divina a naturii, timpului, spatiului, fiintei si a intregului Univers. A nu se confunda cu brahmani (preoti) sau cu Brahma = zeu personalizat, unul dintre membrii trinitatii Trimurti
• Trimurti = triada hindusa formata din zeii Brahma - creatorul, Shiva- protectorul, Vishnu - distrugatorul. Triada poate fi reprezentata prin trei capete ale unui singur corp sau prin trei fete ale aceluiasi cap, fiecare indreptata in alta directie.

Cei trei zei, Brahma, Vishnu, Shiva (de la stanga la dreapta)

• Arieni = populatii indo-iraniene. Aveau pielea deschisa la culoare. De la ei vine sistemul indian de caste si obiceiul purificarii celor morti prin ardere. In 1786, filologul Sir William Jones a observat asemanari intre sanscrita, greaca, latina, persana si alte limbi si a presupus ca aceste limbi indo-europene au un stramos comun, arian. Acest lucru i-a facut pe unii fanatici sa afirme ca rasei ariene i se datoreaza tot progresul omenirii si ca ea este superioara celorlalte rase.
• Sanscrita = limba antica, folosita in scrierile si ceremoniile religioase ale hinduismului si budismului. Una dintre cele 22 de limbi oficiale ale Indiei.

Surse:

Poveste si definitii: Cand, unde & cum s-a intamplat, Adrian Cioroianu et al, Editura Reader's Digest

Lamuriri si poze: Wikipedia

Jimmy

Oameni cunoscuti si ce au spus ei inainte sa moara

•  Mi-se-rupistii

M-am plictisit de toate.

Winston Churchill, inainte sa intre in coma si sa moara noua zile mai tarziu.

Nu! Nu am venit aici sa tin un discurs, am venit sa mor.

Cherokee Bill, intrebat fiind daca are ceva de spus inainte sa fie spanzurat.

Dumnezeu ma va ierta. Este meseria lui.

Heinrich Heine, poet romantic german

LSD, 100 miligrame I.M.

Aldous Huxley, scriitor englez, autor al romanului Minunata lume noua. Pentru ca nu mai putea sa vorbeasca, i-a scris un bilet sotiei lui. Ea s-a conformat si i-a injectat substanta.

Haide, iesi, ultimele cuvinte sunt pentru prostii care nu au spus destule in viata.

Karl Marx, intrebat de servitoare care sunt ultimele lui cuvinte.

Maine nu voi mai fi aici.

Nostradamus

Beti in cinstea mea!

Pablo Picasso

• Naivii
  

Scuzati-ma domnule, nu am facut-o intentionat.

Maria Antoaneta, regina Frantei (1774–1792). Inainte sa fie executata, l-a calcat din greseala pe calau pe picior.

Nu-mi deranjati ecuatiile. 
Arhimede. Dupa cucerirea Siracuzei de catre romani, un soldat l-a somat sa sa prezinte in fata generalului. Arhimede desena figuri geometrice pe nisip in incercarea de a demonstra niste teorii matematice si a refuzat.

Traiesc!
Caligula, imparat roman, in timp ce era ucis de proprii lui soldati.

Dar taranii... cum mor taranii?
Lev Tolstoi

Pamantul te sufoca. Jura ca ii vei face sa ma taie, ca sa nu fiu ingropat de viu.

Frederic Chopin

Unde-mi este ceasul?
Salvador Dali

• Profunzii
  

Aceasta este lupta dintre zi si noapte. Vad lumina neagra. 
Victor Hugo

Plec in cautarea marelui Poate.
Francois Rabelais, scriitor renascentist francez.

Este mai bine sa arzi decat sa te stingi incet.  
Kurt Cobain

Este absurd! Este absurd!

Sigmund Freud

Tristetea va dura o eternitate.
Vincent van Gogh

Aplaudati, prieteni, comedia a luat sfarsit. (Formula cu care se incheie Commedia dell'arte*)
Ludwig van Beethoven

* Commedia dell'arte = forma de teatru italian din secolele XVI-XVIII, bazata pe improvizatie, realism, satira si personaje simbolice (Arlecchino, Colombina, Doctorul, Indragostitii etc). Mai multe aici sau pe Wikipedia.

Sursa: Wikiquote

Jimmy

Cine a fost Petre Ţuţea?

Micul Dictionar Enciclopedic spune asa:
Ţuţea Petre (1902-1991 n. Boteni jud. Muscel) - ganditor si orator roman. Reflectii in maniera socratica, asupra unor teme filozofico-religioase: omul, cunoasterea, iubirea, Dumnezeu («Philosophia perennis», «Intre Dumnezeu si neamul meu», «Omul. Tratat de antropologie crestin»). Detinut politic.”
Wikipedia adauga: economist si om politic.

Viata
Baiat de preot, Ţuţea a fost simpatizant al miscarii legionare, doctor in Drept Administrativ si a detinut functii inalte in diferite ministere intre anii 1933-1948. In 1949, dupa preluarea puterii de catre comunisti, a fost arestat, acuzat ca ar fi spion anglo-american si inchis in penitenciarul de la Ocnele Mari pentru cinci ani. Eliberat pentru o scurta perioada, este din nou arestat in 1956 si condamnat la 18 ani de munca silnica pentru uneltire impotriva statului. Este gratiat in 1964 prin amnistia generala a detinutilor politici, dupa ce fusese torturat si trecuse prin procesul de reeducare la inchisoarea Aiud.

Dupa ce a fost eliberat, a trait pana la sfarsitul vietii in saracie. In 1990 ii scria lui Cioran: “Am o dorinta, sa cumperi garsoniera mea, fiindcă nu vreau sa mor chirias: poate sa-ti serveasca vreodata la venirea ta in Bucuresti, impreună cu doamna. Este în centrul Bucurestiului, langa Cismigiu. Intr-o proprietate a lui Emil Cioran nu ma simt chirias.” Ţuţea a murit pe 3 decembrie 1991 si a fost inmormantat in satul lui natal. Se spune ca trupul sau a fost dus la groapa intr-un car tras de boi.

Gandirea
Gandirea filosofica a lui Petre Ţuţea nu alcatuieste un sistem, este fragmentata, neunitara. Filosoful vorbea cu aceeasi insufletire cu care scria, iar operei sale i se alatura numeroase fraze memorabile, rostite in discutiile cu cei din jur. Printre prietenii lui s-au numarat Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica si Nae Ionescu.

Se descria ca fiind roman, nationalist, crestin, ortodox si militarist. Cea mai cunoscuta lucrare a sa este "322 de vorbe memorabile", o colectie de aforisme. (Ca sa aflati mai multe despre filosofia si opera lui Ţuţea, click pe cuvinte.)

“Un tampit mai mare ca mine nu exista, spunea el dupa alegerile din 1990, care i-au readus pe comunisti la conducerea tarii. Sa faci treisprezece ani de temnita pentru un popor de idioti! De asta numai eu am fost în stare."



*Excelsior [lat] = (mereu) mai sus; comparativ de superioritate al adj. excelsus (=sus)

Surse:
http://www.tutea.ro/
http://www.filozofianuantelor.org 
http://www.romfest.org/rost/pilot/centenar.shtml
http://www.romlit.ro/petre_uea 
http://www.romlit.ro/scriitori_n_arhiva_cnsas_-_petre_uea_n_ncercuirea_securitii
Wikipedia (ro & eng)
Definitie

Jimmy

Regele de otel

„De ce sa nu incerci? Daca reusesti, cu atat mai bine pentru tine! Daca esuezi, o sa te intorci cu amintiri interesante“, ii spunea cancelarul prusac Bismark lui Carol von Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul Carol I, la pornirea acestuia din urma inspre Romania.

Prin 1866 Romania era un mic stat asezat la nord de Dunare, a carui unire era contestata odata cu abdicarea lui Cuza. Se afla inca sub supunerea Imperiului Otoman, caruia ii platea un tribut anual, motiv pentru care cel care ar fi acceptat sa ii devina rege risca sa aduca o mare dezonoare asupra familiei sale. Cu o puternica influenta balcanica, Romania era vazuta (pe buna dreptate) ca o tara cu standarde de viata sub nivelul celor din Occident si cu politicieni corupti.

La numai 27 de ani, Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen - pe numele sau complet - nu a avut nicio retinere in a accepta sa preia tronul oferit de I. C. Bratianu in numele Romaniei. Supunerea fata de sultan nu reprezenta penru el un impediment atat de mare. Aceasta urma sa fie inlaturata la momentul oportun.

Carol a plecat spre Romania cu trenul, pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta. Din cauza conflictului care exista intre tara sa si Imperiul Austirac, a fost nevoit sa foloseasca un pasaport elvetian fals. A intrat in tara pe la Turnu Severin si pe 10 mai a ajuns in Bucuresti, unde i-au fost inmanate cheile orasului. A depus juramantul de credinta ca domnitor in limba franceza, "jur" fiind singurul cuvant rostit in romana. Coroana care i-a fost asezata pe cap in 1881, cand a devenit rege, era facuta din otelul unuia din tunurile turcesti capturate la Grivita in timpul razboiului de independenta.

Coroana se afla la Muzeul de Istorie din Bucuresti, iar o copie a sa se poate vedea la castelul Peles.

Regele Carol era o persoana rece si meticuloasa. Incerca sa impuna stilul sau si celor din jur. La putin timp de la venirea sa in tara, i-a convocat pe ministrii la o sedinta la palat, la ora 10. Pentru ei era prea de dimineata la 10 si au ajuns pe la 12, dar au gasit portile inchise. Carol plecase la vanatoare. A doua zi fiecare din ei a primit cadou un ceas de aur din partea regelui.*
Regina Elisabeta il caracteriza pe sotul ei drept o persoana care isi poarta coroana si in somn. Carol si Elisabeta au avut un singur copil, principesa Maria, care a murit de scarlatina la doar 3 ani.

In cei 48 de ani de domnie, Regele de otel a obtinut independenta Romaniei, i-a crescut prestigiul, a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. In perioada sa a fost construit castelul Peles si s-a ridicat primul pod peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, care sa lege nou-anexata Dobroge de restul tarii.

Pe 8 mai a fost lansat in cinematografe Carol I - un destin pentru Romania, cel mai nou film al lui Sergiu Nicolaescu.

Surse: descopera.ro & wiki 

*anecdota este povestita din amintirile vagi ale orelor de istorie, e posibil sa fi incurcat nitel detaliile.

Jimmy

Ion Popescu-Gopo, un ( anti )Walt-Disney autohton

Ion Popescu ( 1923-1989 ) este un actor, scenarist, regizor de film şi, mai ales, creator a numeroase filme de desene animate. Pseudonimul său provine de la numele de fată al mamei, GOrenco şi numele tatălui, POpescu. Ion Popescu este creatorul personajului '' Omuleţul '', care a devenit simbolul revoltei anti-Disney.

'' Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe-nu, culoare-nu, gingăşie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul .”

Omuleţul lui Gopo, cu doi ochi mici şi inexpresivi şi linii austere, a câştigat în 1957 Palme d'or, pe când juca în Scurtă istorie.

Fragment din Scurtă istorie:



În discursul său de acceptare a premiului, Omuleţul a ţinut să mulţumească dinozaurului, fără ajutorul căruia nu ar fi coborât vreodată din copac, unde se lăfăia mâncand frunze.

Fragment din 7 arte:



Surse: Wikipedia

Cristi

Carol al II-lea şi Elena Lupescu: În exil

După fuga din ţară, Carol şi Elena Lupescu au călătorit prin America Latină, stabilindu-se în final la Estoril, Portugalia. Prin vânzarea obiectelor furate din patrimoniul Coroanei, cei doi au devenit posesorii unei averi impresionante, ducând mai departe o viaţă de lux. Carol şi Elena s-au căsătorit în 1947 la Rio de Janeiro, însă după numai 6 ani regele moare de cancer, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. Elena Lupescu a trăit în Portugalia până la 30 iunie 1977.

Următorul fragment este dintr-un interviu cu Monique Urdăreanu, văduva ministrului de Palat în timpul lui Carol al II-lea, Ernest Urdăreanu. Interviul l-am găsit în ziarul Ziua şi a apărut în 2006.

'' Doamna Urdareanu, imi puteti spune in ce imprejurari i-ati intalnit pe Regele Carol al II-lea si pe Elena Lupescu?

Monique Urdareanu: I-am intalnit prin sotul meu. Pe el l-am cunoscut mai intai. I-am intalnit in anul in care m-am casatorit cu sotul meu, Ernest, 1944. Aveam doar 18 ani si ma aflam in Mexico, unde familia mea decisese ca as fi mai la adapost decat in Europa.

 Cum a reactionat Elena Lupescu cand v-a intalnit? Era mai in varsta ca dumneavoastra, nu-i asa?

Monique Urdareanu: Da, desigur, era cu 25 de ani mai in varsta. M-a primit cu bratele deschise. Mi-a spus: "Eu nu am avut copii niciodata, de acum incolo vei fi fata mea". M-a primit in viata ei cu multa generozitate. Avea o inima buna, adora copiii... Era o persoana indaratnica cateodata. Incapatanata in chestiuni ce i se pareau importante, dar buna la suflet.

Ce imi puteti spune despre relatiile lor cu rudele? Elena Lupescu avea rude in Romania?

Monique Urdareanu: Da, avea un frate cu care tinea ceva contact. Regele Carol isi adora baiatul, pe Mihai. Dar relatia nu era apropiata, caci Mihai fusese influentat sa se tina la distanta de tatal sau. Asa cred eu, cel putin. Voia mult sa-si vada fiul, dar dupa plecarea din Romania nu l-a mai intalnit niciodata. Si cateodata era catranit din cauza acestei raceli, dar Elena ii lua intotdeauna apararea regelui Mihai ca o leoaica. Eu nu am auzit-o niciodata vorbind ceva rau de regele Mihai. Nu stiu de ce regele Mihai s-a purtat atat de distant. Am auzit ca nu-i placea de tatal sau. Regele Carol a incercat de multe ori si era gata sa-si intalneasca fiul oriunde, dar regele Mihai a refuzat intotdeauna. Cineva trebuie sa-l fi influentat. Stiu cat de greu era pentru rege, caci am asistat la multe discutii pe tema asta.

Ce imi puteti spune despre interesele culturale ale regelui si ale Elenei Lupescu?

Monique Urdareanu: Uriase, cel putin ale regelui. Era un mare amator de lectura, muzica, arta. Elena nu in aceeasi masura. Dar el era o enciclopedie vie.
[...]
O femeie cu astfel de comportament trebuie ca avea si alte trasaturi de caracter interesante...

Monique Urdareanu: Da, ii placea sa argumenteze. Era o luptatoare verbala, dar prietena loiala. Prietenia noastra nu a insemnat ca nu am avut si altercatii din cand in cand. Dar le depaseam apoi, caci loialitatea invingea in cele din urma. Elena era, de fapt, o prietena loiala tuturor prietenilor. Nu divulga niciodata vreun secret, nu vorbea de rau, nu tinea ranchiuna. A fost si o sotie devotata, si iubita. Regele a adorat-o pana in clipa mortii si s-a purtat cu ea ca un cavaler pana la sfarsit. Erau intotdeauna atenti unul la nevoile celuilalt. Imi aduc aminte cum regele, indiferent in ce colt al camerei se afla, daca vedea ca Elena incerca sa-si aprinda o tigara, se repezea pe data sa i-o aprinda el. Moartea regelui i-a cauzat un soc puternic. De altfel, si sotul meu a slabit 10 kg in cateva saptamani. Apoi a trait o viata foarte retrasa, nu a fost interesata de nici o alta relatie cu vreun barbat. Se ducea aproape zilnic la biserica Sao Vicente si se odihnea langa catafalcul lui. A donat mult din ce avea acestei biserici. ''

Există întotdeauna două versiuni ala aceleiaşi poveşti. Elena Lupescu - o vampă speculantă, cu o propensiune morbidă către lux sau o soţie devotată, generoasă şi bună la suflet? Sau ambele? Relaţia lui Carol şi a Elenei poate fi uşor un subiect de film. O obsesie pentru care nimic altceva nu mai conta - nici chiar soarta unei ţări.

Interviul integral cu Monique Urdăreanu aici.
Alte surse: Wikipedia, www.cs.kent.edu

Cristi

Mana, birjar!

Pe vremea patefonului si a promenadelor pe Calea Victoriei, in centrul Micului Paris, un tanar cantaret fura inimile doamnelor si domnitelor. Jean Moscopol, supranumit “trubadurul graseiat”, s-a nascut in 1903 la Braila din parinti greci. Stia cinci limbi – franceza, engleza, italiana, germana si greaca. Purta smoking si avea o garoafa rosie in buzunarul de la piept. Era chipes, carismatic si manierat. Primea numeroase scrisori si declaratii de amor. Nu a fost niciodata casatorit. Se zice ca in tinerete a trait o iubire nefericita.

Melodiile cantate de el rasunau din toate carciumioarele de la sosea. A debutat in 1929 la barul "Zissu" de pe Serban Voda. Inainte de asta a studiat doi ani la Facultatea de Aeronautica. Odata cu venirea rusilor dupa al doilea razboi mondial, a lansat o serie de melodii anticomuniste. A plecat din Romania si s-a stabilit in America. A ajutat comunitatea romaneasca de la Biserica “Sf. Dumitru” din New York. Pe ascuns, noaptea, era ascultat in continuare de romanii din tara la Europa Libera sau Vocea Americii.
A murit la 77 de ani si este inmormantat la New York.

Jean Moscopol… un burlac vânat de toate frumuseţile vremii. Un cântăreţ de muzică uşoară rafinat şi languros. Un compozitor de luat în seamă. Un rătăcitor prin lume; de la Berlin la Atena şi de la Paris la New York. Un celebru român-grec, unul de-al nostru din Balcani. Un priceput în afaceri maritime, fiind cândva funcţionar la Brăila. Un bun actor şi cântăreţ de operetă. Un epigramist. Avea o plăcere nebună să facă şi să trimită epigrame tuturor celor pe care-i întâlnea. A publicat chiar o carte de epigrame intitulată "101 Răutăţi" Era şansonetistul de la Grădina Union, care le fermeca pe Ziţa, Veta şi Rică Venturiano.

Citat preluat din editia de colectie a Jurnalului National.



Surse: Jurnalul national si blogul asta

Jimmy, urs cu sapca

Carol al II-lea şi Elena Lupescu: Întoarcerea Regelui

În 1927, regele Ferdinand şi Ion I.C. Brătianu, liderul partidului liberal, aflat atunci la putere, şi principalul opozant al lui Carol al II-lea, se sting din viaţă. O regenţă alcătuită din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi politicianul Gheorghe Buzdugan trebuia să conducă ţara până la majoratul lui Mihai, moştenitorul coroanei. Însă, se formase un accentuat curent de opinie în favoarea întoarcerii pe tron al lui Carol, această soluţie fiind susţinută de liderii opoziţiei ţărăniste, în special de Iuliu Maniu.


În acest timp, Carol divorţează de Elena, mama lui Mihai şi îşi pregăteşte revenirea în ţară. În 1928  începe guvernarea ţărănistă. Cu ajutorul lui Iuliu Maniu, Carol este proclamat rege la 8 iunie 1930. Una dintre condiţiile pe care Iuliu Maniu i le-a pus lui Carol în schimbul sprijinului său a fost ca regele să renunţe la relaţia cu Elena Lupescu. Carol a fost de acord, dar nu s-a ţinut de cuvânt. În august 1930, revine în ţară şi Elena Lupescu, fiind găzduită la castelul Peleş. Având informaţii sigure că amanta regelui se află la Sinaia, Iuliu Maniu îi face o vizită regelui la Peleş. Carol neagă acuzaţiile şi îl cheamă la el pe administratorul castelului pentru a verifica dacă nu există în rândul personalului o femeie cu numele de Elena Lupescu. Exista o spălătoreasă cu acest nume, din Baia, judeţul Suceava. Carol a replicat atunci: '' Domnule Maniu, e normal să se certe regele României cu primul său ministru pentru o spălătoreasă?''. Fără îndoială însă, Maniu ştia că Elena este în ţară.

În anii următori, Elena Lupescu joacă un rol important pe scena politică românească. Ea îl controla pe rege şi camarila formată în jurul acestuia. Elena îşi finanţa viaţa luxoasă cu banii primiţi de la diverşi oameni de afaceri, cărora le înlesnea favorul şi protecţia regelui. Revista Time relata în 1937:
'' În România, a cărei familie regală n-a fost niciodată considerată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari, cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia [a iahtului lui Eduard al VIII-lea] a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu [Grunberg] este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de guvern. Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri [Nuham Grunberg] părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră [cu iahtul] «Nahlin», care s-o facă cunoscută în întreaga lume".
Nu multă lume o plăcea pe Elena Lupescu. Soţia generalului Eremia Grigorescu îi scrie acesteia o scrisoare:
'' Am luat hotărârea să-ţi scriu aceste rânduri copleşită de o imensă durere. Îţi scriu ca româncă care îşi iubeşte profund ţara... Toţi ţipă că orice se face în politica ţării, în economia ei, în schimbările de guvern, în cumpărarea de materiale pentru ţară, contracte pentru întreprinderi sau concesiuni etc., etc., toate trec numai prin oficina ta, care a ajuns să dirijeze întreaga viaţă a ţării, şi implicit te face să devii cauza tuturor mizeriilor, a sărăciei financiare.Se spune că regele, în prima linie doreşte ca să-i aduni bani, că regele a venit în ţară decât să-şi refacă situaţia materială, că el ar fi venit în zile ca cele de azi sa sacrifice ţara pentru o femeie. Tu, şi prin tine întreaga ta familie, pe care poporul nu vă poate admite ca factori influenţi în conducerea destinelor lui, atârnaţi ca plumbul de capul şi de braţele regelui".
Se zvoneşte chiar că Petrache Lupu, liderul spiritual al românilor în acele vremuri, un Gandhi mioritic, cioban şi analfabet, l-ar fi sfătuit pe rege să renunţe la relaţia adulteră şi să se întoarcă la  fosta lui soţie, Elena a Greciei.

Cât de adevărate sunt păcatele pe care istoria le-a aşezat pe umerii Elenei Lupescu, nu putem şti niciodată cu siguranţă. Cert este că în 1938, Carol dizolvă partidele politice, înlocuieşte Constituţia din 1923 cu o nouă Constituţie care îi oferă puteri sporite, instaurând astfel dictatura personală. Însă acest regim nu a mai durat decât doi ani. Pe fondul pierderilor teritoriale din 1940 şi a unui tsunami de antipatie în ţară faţă de el, Carol e nevoit să abdice la 6 septembrie 1940. Carol al II-lea şi Elena Lupescu părăsesc ţara într-un tren încărcat cu tablouri de Tizian, Rubens şi Rembrandt, bijuterii şi armuri, în focurile de armă ale legionarilor, care au încercat să oprească trenul, fără succes însă.

Va urma

Surse: Wikipedia, Nicoleta Dumitrescu, Istoria românilor, www.homepagez.com, Metropotam, www.cs.kent.edu

Cristi

Carol al II-lea şi Elena Lupescu

Pentru numeroasele sale aventuri amoroase, a fost supranumit regele ''playboy''. Carol al II-lea s-a căsătorit pentru prima oară în 1918 în secret cu Ioana Maria Valentina Lambrino, fiica unui general român, încălcând astfel statutul casei regale. Căsătoria a fost anulată de către Tribunalul Ilfov în 1919, însă relaţia celor doi a continuat, iar în 1920 Ioana Lambrino a născut un băiat, Mircea, fiul nelegitim al lui Carol. Acesta a fost trimis într-o călătorie în jurul lumii pentru a o uita pe Ioana Lambrino.

În 1921, Carol o cunoaşte pe Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, cu care se şi însoară în acelaşi an. În urma acestei căsătorii se naşte Mihai, viitorul rege al României. Carol a mai avut un fiu cu Maria Martini, despre care nu se ştie mai nimic. Se zvoneşte chiar că regele ar fi avut o aventură cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul bucureştean Crucea de Piatră. Însă cea mai cunoscută relaţie a principelui a fost cu Elena Lupescu, fiica unui evreu, Nicolas Grünberg. Totul a început la o cursă de automobile, unde Elena a reuşit să-l seducă pe Carol, aruncându-i un buchet de flori în maşină şi zâmbindu-i provocator. Principele a ajuns în patul frumoasei evreice, pe atunci şi ea căsătorită, imediat după cursă. Elena Lupescu era destul de cunoscută în cercurile mondene ale vremii. Organiza frecvent partide de poker, la care invita tineri ofiţeri, atraşi de frumuseţea ei. "Lucru rar la femei, era o jucătoare ce nu trăda, nici prin tremurul mâinii, nici prin vreo schimbare pe chip, dacă îi mergea bine sau nu la joc. Era renumită printre ofiţeri ca jucătoare de poker şi, din acelaşi motiv, detestată de soţiile lor. Se spunea, nu fără oarecare motiv, că generoasa ospitalitate a casei, imposibil de susţinut prin solda şi modestele venituri ale căpitanului Tâmpeanu ( n.r.: soţul Elenei de la acea vreme), se datora câştigurilor ei la cărţi. Nu o dată, musafirii îşi plăteau regeşte mesele printr-o extracţie fără dureri, la poker, a banilor din buzunarele lor... Urmărind jocul cu ochii mari, verzi-cenuşii, cu chipul neted asemenea porţelanului fin, nu avea niciodată aerul jucătorului fără scrupule..." (Barbara Cartland, Viaţa scandaloasă a regelui Carol).  În treacăt fie spus, se pare că regele Carol suferea de priapism. Click pentru definiţie.

Bineînţeles, un nou scandal s-a declanşat în urma acestei noi aventuri a principelui moştenitor. Carol a fost trimis să reprezinte casa regală română la funeraliile reginei Alexandra a Marii Britanii. Nu s-a mai întors în ţară. S-a întâlnit cu Elena Lupescu la Paris şi împreună au plecat în Italia. În decembrie 1925, trimite o scrisoare regelui Ferdinand prin care renunţă la tron. Moştenitorul Coroanei devine astfel, la numai 4 ani, Mihai, fiul lui Carol.

Va urma

Surse: Wikipedia, Nicoleta Dumitrescu, Istoria românilor, www.homepagez.com, Metropotam, www.cs.kent.edu

Cristi

Napoleon si Josephine

Ea: Avea nasul mic si drept si ochi caprui. Parul matasos si ondulat, de culoarea castanei, ii incadra fata palida. Vocea ii era cristalina, iar forma gurii, delicata, dar nu vorbea prea des ca sa isi ascunda dintii urati. Laudata pentru eleganta ei, era zvelta, de inaltime medie si avea forme bine conturate.
El: Geniu militar, cam 1.70 m, palarie smechera pusa de-a-ndoaselea, megaloman. Trebuie sa-l stiti.
Ei: Josephine de Beauharnais si Napoleon Bonaparte.

Ea s-a nascut in Martinica in 1763 si era fiica unui cavaler. Numele ei intreg era Marie Josephe Rose Tascher si toata lumea o cunostea ca Rose. Napoleon a preferat sa ii spuna Josephine, nume pe care ea l-a folosit de atunci. Inainte sa-l cunoasca pe Bonaparte, a fost sotia lui Alexandre de Beauharnais - cu care a avut doi copii - si amanta mai multor oameni politici francezi.

Napoleon si Josephine s-au cunoscut in 1795 si s-au casatorit un an mai tarziu. El avea 26 de ani, iar ea, 32. Tot atunci, in timp ce Napoleon era intr-o campanie in Italia, ea a avut o aventura cu un locotenent de husari. Bonaparte, la randul lui, a avut mai multe amante, printre care si Pauline Bellisle Foures, cunoscuta drept "Cleopatra lui Napoleon".
Josephine a fost incoronata ca imparateasa a Frantei in 1804 si in 1810 a acceptat sa divorteze deoarece nu a reusit sa mai faca alti copii. Cei doi au pastrat o relatie de prietenie. Napoleon s-a casatorit apoi cu Marie Louise de Austria, cu care a avut un copil, Napoleon al II-lea, si a recunoscut alti doi copii nelegitimi.

Ultimele cuvinte ale lui Napoleon, inainte sa moara pe insula Sfanta Elena, au fost: "Franta. Armata. Capul armatei. Josephine".


Din scrisorile de dragoste trimise de Napoleon Josephinei:

"I cannot go a day without loving you; I cannot go a night without holding you in my arms. I cannot have a cup of tea without cursing the glory and the ambition which keep me away from the love of my live."

"I do not ask you for eternal love, nor faithfulness, but only...truth, unconditional frankness. The day when you say "I love you less" will be the end of my life."

Jimmy, ursu' cu sapca

Pol Pot şi teroarea khmerilor* roşii

Există în colecţia de tirani ai lumii, pe lângă Hitler, Stalin sau Mussolini, şi actori secundari, exotici, cu patologii la fel de interesante. Unul dintre aceştia este Pol Pot, conducătorul Cambodgiei între 1976 şi 1979, considerat criminalul secolului. Pe numele său adevărat Saloth Sar, Pol Pot s-a născut în 1925 şi a studiat între anii 1948-1952 la Paris, unde intră în contact cu doctrina comunistă şi extrema stângă franceză. Întors în Cambodgia, aflată încă sub dominaţia franceză, în 1953 se alătură mişcării comuniste Issarak, o mişcare naţionalistă înfiinţată în 1936. În 1960, Pol Pot înfiinţează Partidul Muncitorilor din Cambodgia, iar trei ani mai târziu devine singurul conducător al partidului, odată cu îndepărtarea lui Tu Samuth.

În 1970, generalul Lon Nol îl îndepărtează de la conducerea ţării pe prinţul Sianouk şi instaurează un guvern proamerican. Începe războiul civil între khmerii roşii conduşi de Pol Pot şi sprijiniţi din exil de prinţul Sianouk şi trupele guvernului condus de Lon Nol. La 17 aprilie 1975, khmerii roşii intră în Phnom Penh, capitala Cambodgiei, iar Pol Pot proclamă Republica Populară Kampuchia şi începe opera sa de reconstrucţie a ţării. Această reconstrucţie viza edificarea unei societăţi agrare, bazate pe cultivarea orezului, interzicerea banilor şi a comerţului, precum şi desfiinţarea oraşelor. În acest sens, în numai 72 de ore, două milioane de cambodgieni sunt forţaţi să părăsească capitala Phnom Penh, fără să fie mutaţi într-un loc anume. Populaţia Capitalei simboliza “leagănul corupţiei şi paraziţii statului agrar“, după cum perora Pol Pot în faţa khmerilor roşii. Începea exterminarea tuturor inamicilor regimului. Violenţa regimului s-a îndreptat împotriva intelectualilor, străinilor, în special a vietnamezilor despre care Saloth Sar credea că vor invada Cambodgia, musulmanilor, budiştilor, orăşenilor şi chiar împotriva membrilor partidului, opozanţi ai lui Pol Pot. În total, numărul victimelor se ridică la aproape două milioane de oameni, dintr-o populaţie de şapte milioane. Aceştia au fost omorâţi de către khmerii roşii sau au murit din cauza inaniţiei sau extenuării în lagărele de muncă.

Exterminarea populaţiei vietnameze din Cambodgia a condus la o intervenţie militară a Vietnamului în 1979. Pol Pot a fost nevoit să se refugieze în jungla de la graniţa cu Thailanda, dar khmerii roşii au păstrat controlul asupra unei părţi însemnate a Cambodgiei, mai ales că ONU nu a recunoscut noul guvern instalat de trupele vietnameze. Luptele între guvernul de la Phnom Penh şi khmerii roşii au continuat până la moartea lui Pol Pot în 1998. Pol Pot nu a fost niciodată adus în faţa unui tribunal; a murit în patul său, în districtul Anlong Veng, controlat de khmerii roşii.

Urmăriţi filmuleţul pe care nu pot să-l uploadez. Interviu cu Pol Pot.

*de la grupul etnic predominant în Cambodgia.

Surse:
Wikipedia
www.adevarul.ro/articole/pol-pot-satrapul-secolului-xx.html
http://theunexplainedmysteries.com/images/PolPot.jpg

Cristi

Marele Masturbator*

M-am nascut in Figueres, Catalonia, pe 11 mai 1904, la 8:45 dimineata. Tatal meu facea parte din clasa de mijloc, era avocat si notar si se purta foarte strict cu mine. Mama, Felipa Domenech Ferrés, m-a incurajat intotdeauna in pornirile mele artistice. Cand aveam 16 ani a murit de cancer la san, iar tata s-a recasatorit cu matusa mea.

In 1922 m-am inscris la Academia San Fernando din Madrid, sectia de Arta. Am facut parte din miscarea Dada si m-am imprietenit cu Luis Bunuel. Inainte de examenele finale am fost exmatriculat deoarece am spus ca niciun profesor nu este suficient de competent sa ma examineze. Dupa aceea am fost in vizita la Paris, unde l-am cunoscut pe Picasso, de al carui stil am fost influentat in primele mele picturi. Tot acolo m-am alaturat grupului suprarealist din Montparnasse si am cunoscut-o pe muza si viitoarea mea sotie, Gala. Gala, pe numele ei adevarat Elena Ivanovna Diakonova, venise din Rusia si era cu 11 ani mai mare decat mine. In 1934 ne-am casatorit. Tata nu a aprobat relatia mea cu Gala si nici colaborarea cu suprarealistii si de atunci ne-am departat iremediabil.

Am participat la Expozitia Suprarealista Internationala din Londra, unde am tinut o prelegere intitulata "Fantomes paranoiaques authentiques". Aici am venit imbracat intr-un costum de scufundari la mare adancime. A fost nevoie sa mi se scoata casca in timpul prezentarii deoarece nu mai puteam sa respir, dar voiam sa arat ca ma adancesc profund in analiza mintii umane.

Am creat doua dintre cele mai populare obiecte ale miscarii suprarealiste: Telefonul-Homar si Canapeaua cu buze Mae West. Canapeaua avea forma buzelor actritei Mae West, de care eram fascinat. Telefonul era functional si au fost cumparate patru exemplare. Unul se gaseste la Muzeul Telefoanelor din Frankfurt, cel de-al doilea la Galeria Tate, cel de-al treilea apartine Fundatiei Edward James, iar ultimul este la Galeria Nationala din Australia.

Cand a venit Franco la putere, suportul meu pentru regimul lui i-a facut pe suprarealisti sa ma dea afara din grupul lor. Nu conta. Singura diferenta dintre mine si ei consta in faptul ca eu eram suprarealist. Eu insumi eram suprarealismul. In 1942 mi-am publicat autobiografia, viata mea secreta.

Din 1960 am lucrat timp de 14 ani la construirea propriului meu Teatru si Muzeu in Figueres. Prin 1980 sanatatea mea a inceput sa se subrezeasca. Nevasta-mea semi-senila imi dadea un amestec de medicamente neprescrise care mi-a distrus sistemul nervos. Pe la 76 de ani devenisem o epava.

Regele Juan Carlos al Spaniei m-a numit Marchiz de Pubol. M-am revansat facandu-i cadou un tablou de al meu, "Stapanul Europei", cand a venit sa ma vada pe patul de moarte.

Gala a murit in 1982 si de atunci mi-am pierdut si eu dorinta de a trai. M-am deshidratat in mod voit si in dormitorul meu a avut loc un incendiu. Unii spun ca cei care aveau grija de mine m-au fortat sa semnez panze goale care au fost vandute apoi ca picturi originale d-ale mele. Nu imi aduc aminte prea bine. Pe 23 ianuarie 1989, la varsta de 84 de ani mi-a cedat inimia. Am murit la Figueres, locul unde ma nascusem.

Am pictat peste 1500 de tablouri in timpul vietii, cu toate astea am ramas cunoscut mai degraba pentru mustata mea impopotonata, inspirata de Velázquez, pentru ceasurile care se descompun (doar Einstein zicea ca timpul e relativ) si pentru elefantii care cara obeliscuri in spate, inspirati la randul lor de o statuie din Roma.

Cati dintre voi stiu ca am colaborat cu Bunuel la scrierea scenariului pentru "Un chien andalou" si la producerea filmului "L'age d'or", cu Hitchcock la "Fascinatie" si cu Walt Disney la "Destino"? A, si am mai facut un film, "Impresii din Mongolia Superioara", in care am povestit despre o expeditie pentru gasirea ciuperciolor halucinogene uriase.


Prima parte a scurt-metrajului Un chien andalou

Sau ca prima data cand l-am vizitat pe Freud, am vazut un melc in fata casei lui? In tablourile mele melcul simbolizeaza de atunci mintea umana, asa cum furnicile simbolizeaza moartea, dar si o imensa dorinta sexuala.
Am facut un portret al nepoatei lui Franco si i-am trimis o telegrama lui Nicolae Ceausescu ca sa il felicit ca a venit la o sedinta a partidului sau purtand un sceptru. Telegrama a fost publicata in Scanteia, ziarul lor. Fraierii, nu s-au prins ca fac misto de el.

Am scris vreo cateva carti, printre care autobiografia mea si "Jurnalul unui geniu" si am creat 39 de bijuterii - dintre care una este incrustata cu 46 de rubine, 42 de diamante si patru smaralde - palaria in forma de pantof, cureaua cu catarama in forma de buze si logo-ul Chupa Chups . Bijuteriile sunt expuse intr-o expozitie in Figueres.

Am fost interesat si de matematica, stiinte naturale, sculptura, fotografie, teatru, moda. Obisnuiam sa vorbesc despre mine la persoana a treia.
Ma numesc Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, dar sunt cunoscut omenirii ca Salvador Dali. Sunt nemuritor.

Salvador Dali - Marele masturbator* (1929)

Salvador Dali - Metamorfoza lui Narcis (1937)
















Salvador Dali - Lebede reflectand elefanti (1937)
















Hai ca Persistenta memoriei o stiti toti.
Mentiune: textul nu ii apartine lui Dali, doar a fost scris la persoana intai. Datele despre viata lui sunt reale. Imagini: wiki