vineri, 19 decembrie 2008

Despre comprimarea timpului şi obsesia controlului

vineri, 19 decembrie 2008
Secolul ăsta e unul obsedat de viteză, precizie şi control. Desigur, e frumos când trenul ajunge la timp, metroul vine sigur peste 3 minute ( ar fi şi mai frumos dacă lucrurile astea ar fi valabile şi în România ), iar mâncarea e gata cât ai zice '' Mi-e foame''. Dar privind lucrurile în ansamblu, parcă ducem prea departe preocuparea noastră cu perfecţiunea preciziei. Iar cu cât ne mişcăm mai repede, ( paradoxal, nenea Einstein, pare-mi-se, zice altfel ) cu atât avem mai puţin timp.
În romanele interbelice ale lui Camil Petrescu, personajele mergeau cu trăsura până la Şosea, luau masa şi se plimbau agale pe Calea Victoriei în numai 2 ore. Azi nu se mai poate aşa ceva. Probabil din cauza traficului şi pentru că nu mai sunt trăsuri. Dar îmi amintesc verile nesfârşite ale copilăriei, când o zi era la fel de lungă ca săptămână acum, la 20 de ani. Poate că timpul se accelerează odată cu înaintarea în istorie, aşa cum se accelerează odată cu înaintarea în vârstă.

Ţăranul care mergea să-şi vândă produsele la oraş acum un secol, făcea mai mult pe drum decât facem noi astăzi până la Roma, dar cu siguranţă se bucura mai mult de călătorie. N-o să zic clişeul cu '' Nu mai ştim să ne bucurăm de viaţă ''... E! uite că l-am zis. Dar... Excursii planificate în cel mai mic detaliu, trasee turistice la repezeală, că trebuie să vedem tot ce e de văzut în cele trei zile de concediu, bilete de avion cumpărate prin agenţia de turism cu 6 luni înainte...mai mare oboseala. Şi cum să fii extaziat, euforic până la patologic dacă vezi turnul Eiffel la Paris când l-ai văzut de atâtea ori la televizor, pe net, în cărţi, chiar şi în Slobozia? Hannibal a trecut Alpii în secolul III î. Hr. călare pe elefanţi, iar romanii au fost îngroziţi. Alexandru cel Mare a văzut elefanţi d-abia când a ajuns în India, nu la grădina zoologică. Ştiu că fac nişte comparaţii deplasate. Ceea ce vreau să spun e că cu greu mai poţi fii surprins în epoca informaţiei şi comunicării.

Ne planificăm viaţa în funcţie de timpul pe care îl avem, nu timpul în funcţie de viaţă. Scuza favorită când vrem să refuzăm graţios o invitaţie a devenit '' Să văd dacă am timp ''. Sau poate că aşa a fost dintotdeauna şi ţăranul de mai devreme nu se bucura nici de susurul simfonic al apei cristaline şi nici de trecerea leneşă a timpului când mergea la oraş să-şi vândă produsele.

Cristi

2 comentarii:

iulia spunea...

Eu te contrazic (ca asa sunt eu, Gica Contra), poti sa te extaziezi si sa te minunezi de turnul Eiffel chiar daca l-ai vazut de 10 ori la TV. Acolo, face to face cu el vezi si afli ce nu poti vedea sau afla de la TV. Bineinteles este ideal daca esti si cu persoana potrivita.

In legatura cu planificarea vacantelor si vazutul cat mai mult iti dau dreptate. In vara am fost intr-o excursie prin cateva tari (singura ever ever din viata mea) si am avut "deosebita placere" de a calatori cu niste oameni trecuti bine de prima tinerete. Si noi, tinerii voiam sa ne odihnim mai mult, sa ne relaxam, sa vedem in ritmul nostru: mai calm. Iar ei voiau sa vada totul-totul pe repede inainte. Probabil ca se gandeau ca or sa moara anul viitor si nu mai au timp, nu-mi dau seama de ce.

cautatorul-eu spunea...

Pai, dupa vacanta, hai sa facem un munte. Asa dupa o planificare minima:)).