luni, 30 martie 2009

Cat dai pe poneu?

luni, 30 martie 2009
Militez pentru introducerea in noul si nestatornicul DEX a cuvantului poneu ca singular pentru ponei . Un poneu, doi ponei. Logic, nu? Sau preferati ponel?



Consider necesara aceasta masura pentru a putea face diferentia intre poneul 1 si poneul 2 sau, in cazul nostru, intre poneul maroniu si cel negru. Asa stiu si copilitele dornice sa fie printese si baietii viteji, admiratori ai lui Fat Frumos (sau ce super-erou calare o mai admira generatia de pitici) pe care dintre ponei vor sa incalece.



Au calutii astia si niste nume, dar sunt mai greu de tinut minte.




Am o vaga banuiala ca poneul 1 este emo. Trebuie sa fie in trend.




Poneul 2 isi da seama ca se afla in centrul atentiei si vine in fata camerei de filmat. El e mai narcisist asa.




Aici poneul narcisist il musca pe cel emo ca sa ii ia locul. Eu am crezut ca vrea sa-l agate, dar asta maro a fugit in loc sa fie dragastos.

Bine, bine, gata cu poneii.



Un catel care s-a luat dupa noi si apoi dupa oricine l-a bagat in seama.




O vata de zahar batuta de vant. Aici era inainte sa nu mai fie, sper ca v-ati prins. Aveam si o acadea mare si colorata, da nu i-am mai facut poza. Cred ca nici acadeaua nu mai e.




"Nu faceti florile sa planga" sau "Nu lasati cainii sa sperie florile". Nu ne-am dat seama exact.




Un d-ala de se sare fara sa calci pe linii.




Eu nu stiam sa desenez asa de stilizat si in acelasi timp atat de apropiat de realitate (a se citi frumos) cand eram mica. Nici acum nu stiu.




Un nene incotosmanat vaslea cu un fel de palete pe lac, urcat pe ceea ce parea sa fie o usa.

Mai aveam o poza cu Cristi facand balonase de sapun, dar nu m-a lasat el sa o pun.
Pozele au fost realizate in parcul Plumbuita, din Colentina.

Jimmy, ursul cu sapca

joi, 26 martie 2009

Câteva zile din viaţa lui Oblomov: La şcoală

joi, 26 martie 2009
Într-o dimineaţă de primăvară înşelătoare, tânărul Oblomov se trezi în sunetul ceasului deşteptător. Bâjbâi cu mâna, opri scârbavnica alarmă şi, hotărât să ajungă la timp la facultate, mâncă în grabă un colţ de pâine. (Pateul de ficat de pasăre din frigider prinsese o neplăcută crustă maronie ). Ieşind pe uşă, Oblomov îl observă la lift pe unul dintre vecinii de etaj. Cel cu mustaţă subţire şi mereu îmbrăcat extrem de elegant. Exagerat, ar zice unii. Arată ca un duce englez sau cel puţin ca un baron, în costumul lui de tweed crem. În jurul gâtului poartă o eşarfă de mătase, asortată cu batista vişinie care iese discret din buzunarul vestei. Cu siguranţă, un funcţionar superior al Palatului.

Dar pe cât de englez era vecinul de la 7 în vestimentaţie, pe atât de dâmboviţean în comportament. ’’ Dă, bă, drumul la lift ’’, strigă acesta, iritat de aşteptarea prea lungă şi îşi însoţi încurajarea cu doi pumni sănătoşi în uşa liftului. ’’ Ce, mă? E liftu’ lu’ tac-tu? Ai răbdare.’’ se auzi răspunsul de la două etaje mai sus. Când, în sfârşit, liftul poposi şi la etajul 7, iar Oblomov şi vecinul elegant se urcară în cabină, acesta din urmă exclamă indignat: ’’ Ce nesimţit. O să am eu grijă de el!’’. Iar Oblomov fu nevoit să dea din cap aprobator, în sinea lui gândindu-se că poate bărbatul de la etajul 9 nu era deloc nesimţit. Din contră, poate era cumsecade şi binevoitor, dar a trebuit să reţină ascensorul mai mult timp dintr-un motiv întemeiat. Căci, până la urmă, cine ţine uşa liftului deschisă, blocându-i astfel circulaţia, doar pentru a-l enerva pe vecinul de la 7? Oblomov nu avea însă de unde să ştie că acesta era ritualul zilnic al celor doi bărbaţi. Vecinul de la 9 şi cel de la 7 plecau la serviciu la aceeaşi oră şi primul care ajungea la lift îl făcea pe celălalt să aştepte câteva minute, blocând uşa ascensorului. O prostie desigur, dar de-a lungul anilor nici unul nu dori să renunţe la acest tabiet.

Să ne întoarcem însă la personajul nostru, pe care l-am părăsit necuviincios de mult. Oblomov se află acum pe peronul staţiei O. Şi deşi ceasul arăta 0.00, trebui să aştepte aproximativ 10 minute venirea metroului. În acest timp, privi cu încântare ecranele uriaşe care prezentau un top cu cei mai frumoşi sâni de la Hollywood. Sosi şi metroul şi Oblomov se urcă, încredinţat că va ajunge la timp la cursuri. La staţia V., unde trebuia să schimbe linia, se lovi de un lucru curios, pe care îl constată de prima dată când sosi în Capitală. A fost nevoit să stea la coadă ca să urce scările. Lumea se îmbulzea, se împingea şi, în mersul lor mărunt şi legănat, oamenii păreau nişte pinguini la plimbare.

Personajul nostru trebui să aştepte apoi încă 10 minute sosirea celui de-al doilea metrou, dar, într-un final, ajunse cu succes la facultate. În faţa sălii de curs, constată însă cu stupoare că a întârziat. Profesorul Belcea nu l-ar fi lăsat niciodată să intre în sală şi i-ar fi zis, ca şi altă dată: ’’ Domnişorule Oblomov, nu aveţi bani să vă cumpăraţi un ceas?’’.

Oblomov îşi aprinse o ţigară şi porni spre casă.

Cristi

joi, 19 martie 2009

Ce fac oamenii cu oile

joi, 19 martie 2009
Oaia, pe numele ei latinesc - Ovis Aries - si pe cel de clona - Dolly, a fost printre primele animale domesticite de omul preistoric. Unii zic ca treaba asta s-ar fi petrecut acu 9-11 mii de ani, in Mesopotamia. Este si animalul folosit cel mai des ca jertfa religioasa.
In multe tari din Orientul Mijlociu poti sa faci sex cu o oaie, dar dupa aia iti este interzis sa o mananci. Daca o mananci, nu vei mai ajunge in paradis si nu vei mai primi cadou cele 90 de virgine.

Cei de la Pink Floyd au si o melodie, Sheep. Fie ca te apuci sa le numeri ca sa adormi, ca refuzi sa faci parte din turma sau ca esti figura neagra a familiei, nu ai cum sa ramai indiferent fata de oi. Oamenii astia s-au apucat sa faca misto de ele.




Daca aveti ceva personal cu oile si vreti sa le linistiti, click.
Jimmy

miercuri, 18 martie 2009

miercuri, 18 martie 2009
Astazi, la piata Kogalniceanu, un cretin a aruncat un caine de la balcon. Sau cainele a sarit, desi putin probabil. Cainele a murit.

luni, 16 martie 2009

Carol al II-lea şi Elena Lupescu: În exil

luni, 16 martie 2009
După fuga din ţară, Carol şi Elena Lupescu au călătorit prin America Latină, stabilindu-se în final la Estoril, Portugalia. Prin vânzarea obiectelor furate din patrimoniul Coroanei, cei doi au devenit posesorii unei averi impresionante, ducând mai departe o viaţă de lux. Carol şi Elena s-au căsătorit în 1947 la Rio de Janeiro, însă după numai 6 ani regele moare de cancer, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. Elena Lupescu a trăit în Portugalia până la 30 iunie 1977.

Următorul fragment este dintr-un interviu cu Monique Urdăreanu, văduva ministrului de Palat în timpul lui Carol al II-lea, Ernest Urdăreanu. Interviul l-am găsit în ziarul Ziua şi a apărut în 2006.

'' Doamna Urdareanu, imi puteti spune in ce imprejurari i-ati intalnit pe Regele Carol al II-lea si pe Elena Lupescu?

Monique Urdareanu: I-am intalnit prin sotul meu. Pe el l-am cunoscut mai intai. I-am intalnit in anul in care m-am casatorit cu sotul meu, Ernest, 1944. Aveam doar 18 ani si ma aflam in Mexico, unde familia mea decisese ca as fi mai la adapost decat in Europa.

 Cum a reactionat Elena Lupescu cand v-a intalnit? Era mai in varsta ca dumneavoastra, nu-i asa?

Monique Urdareanu: Da, desigur, era cu 25 de ani mai in varsta. M-a primit cu bratele deschise. Mi-a spus: "Eu nu am avut copii niciodata, de acum incolo vei fi fata mea". M-a primit in viata ei cu multa generozitate. Avea o inima buna, adora copiii... Era o persoana indaratnica cateodata. Incapatanata in chestiuni ce i se pareau importante, dar buna la suflet.

Ce imi puteti spune despre relatiile lor cu rudele? Elena Lupescu avea rude in Romania?

Monique Urdareanu: Da, avea un frate cu care tinea ceva contact. Regele Carol isi adora baiatul, pe Mihai. Dar relatia nu era apropiata, caci Mihai fusese influentat sa se tina la distanta de tatal sau. Asa cred eu, cel putin. Voia mult sa-si vada fiul, dar dupa plecarea din Romania nu l-a mai intalnit niciodata. Si cateodata era catranit din cauza acestei raceli, dar Elena ii lua intotdeauna apararea regelui Mihai ca o leoaica. Eu nu am auzit-o niciodata vorbind ceva rau de regele Mihai. Nu stiu de ce regele Mihai s-a purtat atat de distant. Am auzit ca nu-i placea de tatal sau. Regele Carol a incercat de multe ori si era gata sa-si intalneasca fiul oriunde, dar regele Mihai a refuzat intotdeauna. Cineva trebuie sa-l fi influentat. Stiu cat de greu era pentru rege, caci am asistat la multe discutii pe tema asta.

Ce imi puteti spune despre interesele culturale ale regelui si ale Elenei Lupescu?

Monique Urdareanu: Uriase, cel putin ale regelui. Era un mare amator de lectura, muzica, arta. Elena nu in aceeasi masura. Dar el era o enciclopedie vie.
[...]
O femeie cu astfel de comportament trebuie ca avea si alte trasaturi de caracter interesante...

Monique Urdareanu: Da, ii placea sa argumenteze. Era o luptatoare verbala, dar prietena loiala. Prietenia noastra nu a insemnat ca nu am avut si altercatii din cand in cand. Dar le depaseam apoi, caci loialitatea invingea in cele din urma. Elena era, de fapt, o prietena loiala tuturor prietenilor. Nu divulga niciodata vreun secret, nu vorbea de rau, nu tinea ranchiuna. A fost si o sotie devotata, si iubita. Regele a adorat-o pana in clipa mortii si s-a purtat cu ea ca un cavaler pana la sfarsit. Erau intotdeauna atenti unul la nevoile celuilalt. Imi aduc aminte cum regele, indiferent in ce colt al camerei se afla, daca vedea ca Elena incerca sa-si aprinda o tigara, se repezea pe data sa i-o aprinda el. Moartea regelui i-a cauzat un soc puternic. De altfel, si sotul meu a slabit 10 kg in cateva saptamani. Apoi a trait o viata foarte retrasa, nu a fost interesata de nici o alta relatie cu vreun barbat. Se ducea aproape zilnic la biserica Sao Vicente si se odihnea langa catafalcul lui. A donat mult din ce avea acestei biserici. ''

Există întotdeauna două versiuni ala aceleiaşi poveşti. Elena Lupescu - o vampă speculantă, cu o propensiune morbidă către lux sau o soţie devotată, generoasă şi bună la suflet? Sau ambele? Relaţia lui Carol şi a Elenei poate fi uşor un subiect de film. O obsesie pentru care nimic altceva nu mai conta - nici chiar soarta unei ţări.

Interviul integral cu Monique Urdăreanu aici.
Alte surse: Wikipedia, www.cs.kent.edu

Cristi

vineri, 13 martie 2009

Tom & Jerry - Tee for two

vineri, 13 martie 2009

marți, 10 martie 2009

Mana, birjar!

marți, 10 martie 2009
Pe vremea patefonului si a promenadelor pe Calea Victoriei, in centrul Micului Paris, un tanar cantaret fura inimile doamnelor si domnitelor. Jean Moscopol, supranumit “trubadurul graseiat”, s-a nascut in 1903 la Braila din parinti greci. Stia cinci limbi – franceza, engleza, italiana, germana si greaca. Purta smoking si avea o garoafa rosie in buzunarul de la piept. Era chipes, carismatic si manierat. Primea numeroase scrisori si declaratii de amor. Nu a fost niciodata casatorit. Se zice ca in tinerete a trait o iubire nefericita.

Melodiile cantate de el rasunau din toate carciumioarele de la sosea. A debutat in 1929 la barul "Zissu" de pe Serban Voda. Inainte de asta a studiat doi ani la Facultatea de Aeronautica. Odata cu venirea rusilor dupa al doilea razboi mondial, a lansat o serie de melodii anticomuniste. A plecat din Romania si s-a stabilit in America. A ajutat comunitatea romaneasca de la Biserica “Sf. Dumitru” din New York. Pe ascuns, noaptea, era ascultat in continuare de romanii din tara la Europa Libera sau Vocea Americii.
A murit la 77 de ani si este inmormantat la New York.
Jean Moscopol… un burlac vânat de toate frumuseţile vremii. Un cântăreţ de muzică uşoară rafinat şi languros. Un compozitor de luat în seamă. Un rătăcitor prin lume; de la Berlin la Atena şi de la Paris la New York. Un celebru român-grec, unul de-al nostru din Balcani. Un priceput în afaceri maritime, fiind cândva funcţionar la Brăila. Un bun actor şi cântăreţ de operetă. Un epigramist. Avea o plăcere nebună să facă şi să trimită epigrame tuturor celor pe care-i întâlnea. A publicat chiar o carte de epigrame intitulată "101 Răutăţi" Era şansonetistul de la Grădina Union, care le fermeca pe Ziţa, Veta şi Rică Venturiano.

Citat preluat din editia de colectie a Jurnalului National.



Surse: Jurnalul national si blogul asta

Jimmy, urs cu sapca

joi, 5 martie 2009

Carol al II-lea şi Elena Lupescu: Întoarcerea Regelui

joi, 5 martie 2009
În 1927, regele Ferdinand şi Ion I.C. Brătianu, liderul partidului liberal, aflat atunci la putere, şi principalul opozant al lui Carol al II-lea, se sting din viaţă. O regenţă alcătuită din prinţul Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi politicianul Gheorghe Buzdugan trebuia să conducă ţara până la majoratul lui Mihai, moştenitorul coroanei. Însă, se formase un accentuat curent de opinie în favoarea întoarcerii pe tron al lui Carol, această soluţie fiind susţinută de liderii opoziţiei ţărăniste, în special de Iuliu Maniu.


În acest timp, Carol divorţează de Elena, mama lui Mihai şi îşi pregăteşte revenirea în ţară. În 1928  începe guvernarea ţărănistă. Cu ajutorul lui Iuliu Maniu, Carol este proclamat rege la 8 iunie 1930. Una dintre condiţiile pe care Iuliu Maniu i le-a pus lui Carol în schimbul sprijinului său a fost ca regele să renunţe la relaţia cu Elena Lupescu. Carol a fost de acord, dar nu s-a ţinut de cuvânt. În august 1930, revine în ţară şi Elena Lupescu, fiind găzduită la castelul Peleş. Având informaţii sigure că amanta regelui se află la Sinaia, Iuliu Maniu îi face o vizită regelui la Peleş. Carol neagă acuzaţiile şi îl cheamă la el pe administratorul castelului pentru a verifica dacă nu există în rândul personalului o femeie cu numele de Elena Lupescu. Exista o spălătoreasă cu acest nume, din Baia, judeţul Suceava. Carol a replicat atunci: '' Domnule Maniu, e normal să se certe regele României cu primul său ministru pentru o spălătoreasă?''. Fără îndoială însă, Maniu ştia că Elena este în ţară.

În anii următori, Elena Lupescu joacă un rol important pe scena politică românească. Ea îl controla pe rege şi camarila formată în jurul acestuia. Elena îşi finanţa viaţa luxoasă cu banii primiţi de la diverşi oameni de afaceri, cărora le înlesnea favorul şi protecţia regelui. Revista Time relata în 1937:
'' În România, a cărei familie regală n-a fost niciodată considerată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari, cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia [a iahtului lui Eduard al VIII-lea] a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu [Grunberg] este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de guvern. Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri [Nuham Grunberg] părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră [cu iahtul] «Nahlin», care s-o facă cunoscută în întreaga lume".
Nu multă lume o plăcea pe Elena Lupescu. Soţia generalului Eremia Grigorescu îi scrie acesteia o scrisoare:
'' Am luat hotărârea să-ţi scriu aceste rânduri copleşită de o imensă durere. Îţi scriu ca româncă care îşi iubeşte profund ţara... Toţi ţipă că orice se face în politica ţării, în economia ei, în schimbările de guvern, în cumpărarea de materiale pentru ţară, contracte pentru întreprinderi sau concesiuni etc., etc., toate trec numai prin oficina ta, care a ajuns să dirijeze întreaga viaţă a ţării, şi implicit te face să devii cauza tuturor mizeriilor, a sărăciei financiare.Se spune că regele, în prima linie doreşte ca să-i aduni bani, că regele a venit în ţară decât să-şi refacă situaţia materială, că el ar fi venit în zile ca cele de azi sa sacrifice ţara pentru o femeie. Tu, şi prin tine întreaga ta familie, pe care poporul nu vă poate admite ca factori influenţi în conducerea destinelor lui, atârnaţi ca plumbul de capul şi de braţele regelui".
Se zvoneşte chiar că Petrache Lupu, liderul spiritual al românilor în acele vremuri, un Gandhi mioritic, cioban şi analfabet, l-ar fi sfătuit pe rege să renunţe la relaţia adulteră şi să se întoarcă la  fosta lui soţie, Elena a Greciei.

Cât de adevărate sunt păcatele pe care istoria le-a aşezat pe umerii Elenei Lupescu, nu putem şti niciodată cu siguranţă. Cert este că în 1938, Carol dizolvă partidele politice, înlocuieşte Constituţia din 1923 cu o nouă Constituţie care îi oferă puteri sporite, instaurând astfel dictatura personală. Însă acest regim nu a mai durat decât doi ani. Pe fondul pierderilor teritoriale din 1940 şi a unui tsunami de antipatie în ţară faţă de el, Carol e nevoit să abdice la 6 septembrie 1940. Carol al II-lea şi Elena Lupescu părăsesc ţara într-un tren încărcat cu tablouri de Tizian, Rubens şi Rembrandt, bijuterii şi armuri, în focurile de armă ale legionarilor, care au încercat să oprească trenul, fără succes însă.

Va urma
Surse: Wikipedia, Nicoleta Dumitrescu, Istoria românilor, www.homepagez.com, Metropotam, www.cs.kent.edu
Cristi

Einstein face show

video

Sursa: furat de cineva de undeva, primit pe mail
Jimmy

duminică, 1 martie 2009

Cum sa incerci sa fii cult si sa nu-ti iasa

duminică, 1 martie 2009
De vreo luna tot incerc sa gasesc bilete la o piesa de teatru. Oricare, oriunde. Mergand prin centru din teatru in teatru am ajuns la urmatoarele concluzii:
  • la Bulandra trebuie sa vii de la 8 dimineata in ziua in care se pun biletele in vanzare sau sa te holbezi la site-ul lor pana se actualizeaza programul ca sa ai noroc sa prinzi un loc.
  • la Comedie biletele dispar in prima jumatate de ora de la deschiderea casei. Coada la carne a fost inlocuita in sistemul nostru capitalist cu coada la cultura, doar se pot face afaceri din orice.
  • la Odeon nu sunt foarte multe piese. Pe unele le-am vazut deja, pe altele nu vreau sa le vad. Si aici se termina biletele cu cateva zile inainte de data spectacolului.
  • la TNB biletele pentru piesele bune si care dureaza mai putin de trei ore sunt mereu epuizate.
  • la Nottara ai uneori sansa sa gasesti bilete. Ultimele trei piese vazute aici, respectiv Vizitatorul de Éric-Emmanuel Schmitt, Sotul pacalit de Moliere si Platonov de Cehov ( daca treci de prima jumatate), au fost chiar bune. Ma fascineaza sala aia mica si intunecata de la subsolul teatrului, unde se joaca spectacolele, doar ca de data asta am vrut sa schimb putin decorul. A, oricum nu mai erau locuri la Titanic Vals. S-a uitat si vanzatoarea ciudat la mine ca am indraznit sa intreb joi de bilete pentru o piesa de sambata.
Urasc sa imi planific iesirile la teatru cu trei saptamani inainte si sa ma scol dimineata. Am cumparat pana la urma bilete la Eduard al III –lea, la National. A fost printre putinele piese la care am gasit locuri. Tine 3 ore jumate’ si mi s-a spus ca e naspa, dar poate aflu si eu lucruri interesante despre Eduard asta.
In timp ce admiram programul afisat la TNB, un nene de vreo 60 de ani, cu haine ponosite si abordare de traficant de droguri a venit langa mine si m-a intreabat daca vreau bilete pentru piesa din seara aia. I-am zis ca nu. Ma intreb daca a apucat sa le vanda.

Biblioteca Metropolitana (aia mai mare peste toate bibliotecile de cartier) e in greva in semn de solidaritate cu cei care sunt nevoiti sa aleaga intre pensie si salariu. A aparut un articol de sapte randuri in Gandul despre asta. Nu ii pasa nimanui.
Cand o sa fiu mare si o sa am multi bani o sa cumpar multe carti. Sa am ce citi in metrou si sa nu mai pierd vremea pe net. Intre timp, o sa sun la biblioteca, poate s-o termina greva.
Stiati ca exista o biblioteca la dispozitia calatorilor in Gara de Nord? Un material foarte bine realizat despre ea pe site-ul Cotidianul.

Vazui azi la Apropo tv topul vedetelor porno din Romania. Personaje precum sexy braileanca, eleva porno sau piticu' porno fac audienta intr-o tara aflata sub tirania celor 3 S (sex, sange si scandal, care este).
Sunt destule de zis, destule de criticat, mai mult sau mai putin fatarnic. Concluzia e simpla: "Du-te ma de aici cu cultura ta si lasa-ma in Cancan-ul meu".

Ghiocei fericiti, fetelor.
Jimmy