luni, 29 iunie 2009

Locul unde femeile pot deveni barbati

luni, 29 iunie 2009
In zona de nord a Albaniei, o societate puternic patriarhala, inca se mai pastreaza stravechiul obicei potrivit caruia femeile nu sunt decat « saci facuti sa indure ». Ele au totusi o alternativa prin care pot sa isi depaseasca conditia sociala si sa ajunga respecate de colectivitate: trebuie sa devina barbati.

  • Ce inseamna asta?
Femeia depune un juramant pentru a deveni Burnesha, adica pentru a capata statutul de barbat. Pentru asta ea trebuie sa ramana fecioara intreaga viata. Ritualul are loc de obicei in fata consiliului batranilor, dar unele fete aleg sa jure in intimitate. Ca semn al hotararii lor, isi taie parul si ies pe usa cu el in mana.

O Burnesha are toate drepturile si indatoririle unui barbat. De aici inainte, ea se va imbraca doar cu haine barbatesti, se va comporta ca un barbat, va putea fuma si scuipa in public, va fi ascultata in adunari, va putea purta Kalashnikov si cutit. Oamenii vor vorbi cu ea si despre ea la masculin.

  • De ce ar vrea cineva sa o faca?
Femeile au foarte putine drepturi in comunitatile albaneze traditionale. Ele nu au voie sa voteze, sa fumeze, sa poarte ceas la mana, sa cumpere pamant, sa intre in anumite cladiri sau sa aiba unele meserii.

Exista un obicei conform caruia in ziua nuntii, tatal fetei ii da viitorului sau ginere, pe langa mana fiicei sale, si un glont cu care sa o impuste in caz ca nu ii va fi credincioasa si va aduce rusinea asupra sotului si a tatalui ei.


Motivele pentru care se recurge la acest ritual sunt diverse. Unele fete vor sa scape de o casatorie aranjata, altele o fac pentru a putea sa aiba grija de familia lor, in cazul in care parintii nu au urmasi baieti care sa o faca. Daca se casatoreste, fata este obligata sa se mute in casa sotului. Se intalnesc si situatii in care tanara este obligata de tatal ei sa depuna juramantul de Burnesha, ca averea lui sa fie mostenita mai departe in familie.

  • Cui i-a venit ideea asta?
Existenta Burneshelor este facuta posibila prin codul de legi elaborat in secolul XV de Lekë Dukagjini – aghiotant al lui Skanderbeg, erou national albanez. Acest cod, denumit Kanun, reglementeaza toate aspectele vietii locuitorilor din zona de nord a Albaniei si a fost transmis pe cale orala timp de sute de ani, contribuind la intarirea constiintei nationale a poporului.

Traditia este pe cale de disparitie. In nordul Albaniei mai traiesc in jur de 40 de Burneshe, iar alte 10-12 se gasesc in Kosovo si Macedonia. Incalcarea jurmantului se pedepsea candva cu moartea, dar aceasta prevedere este rareori aplicata astazi. Cu toate acestea, femeile-barbat continua sa isi respecte angajamentul, altfel ar fi respinse de comunitate.

In timp ce ma uitam la unele cupluri cum citesc, se uita la filme si isi plimba fericiti copii, m-am intrebat de mii de ori : De ce ma port ca un barbat ? Daca cumva am avut si eu un suflet pereche?–Sanie Vatoci, Burrnesha, 60 ani.

Am vazut fete pe jumatate goale care danseaza la discoteca. Mi-a fost mila de ele. Nu erau decat niste obiecte sexuale. Am fost tratata toata viata cu respect ca un barbat adevarat. Nu stiu sa calc haine, sa le spal sau sa gatesc, astea sunt treburi de femei. Fetele din ziua de azi sunt niste destrabalate.” – Diana Rakipi, Burrnesha, 54 ani.

Surse: wikipedia, descopera.ro; poza: NY Times

Jimmy

miercuri, 24 iunie 2009

Gogol Bordellian

miercuri, 24 iunie 2009
Preocupat fiind cu licenţa, n-am mai scris de mult pe blog. Între timp, am mers la concertul Gogol Bordello din Herăstrău şi, în sfârşit, la Oblomov la teatrul Bulandra.

Concertul a fost un amestec de pălincă şi ţambal, whisky şi vodcă, muzică lăutărească şi acorduri ascuţite de chitară. Căci în deschidere au cântat Taraf de Haidouks, un taraf de români care, pare-mi-se, provin de la faimoasa pepinieră de lăutari din Clejani. Să-i fi văzut pe cei mai duri punkeri, cu cele mai multicolore şi gelate creste şi pe cei mai pacifişti dintre hippioţi, legănându-se în româneasca horă sau ţopăind pe-o sârbă.



A urmat, după o pauză interminabilă care a durat o oră, taraful din America, cei de la Gogol Bordello. Votcă şi whisky, pentru că formaţia e alcătuită din doi ruşi, un ucrainean, Eugene Hutz, emigrat de mic copil în America, un evreu, un etiopian şi un american. Plus două dansatoare, o chinezoaică scoţiană şi o tailandeză americană. Ei ar cânta ceea ce se cheamă gipsy-punk. De înţeles versurile nu prea le-am înţeles, dar am sărit şi am dansat la fel ca toată lumea. La bis, se pare că Gogol Bordello şi Taraf de Haidouks au cântat împreună, dar noi n-am mai prins osmoza, căci ne grăbeam să prindem metroul.



Din cauza unor probleme tehnice ( dispariţia cablului de date ), vom reveni ceva mai târziu cu poze de la concert.

A urmat prezentarea licenţei, care a durat nici cinci minute. Se pare că profii se grăbeau şi ei la vreo sindrofie.  Dar stresul şi adrenalină sunt de nemăsurat. Pentru relaxare, am mers ziua următoare la teatru. La piesa Oblomov de la Bulandra, în regia lui Alexandru Tocilescu. Dar despre asta, altă dată.

Surse: www.bulandra.ro, Metropotam and, of course, You Tube

Cristi

vineri, 19 iunie 2009

Scările rulante şi voinţa umană

vineri, 19 iunie 2009
Astăzi, la staţia de metrou Dristor se petrecu un fapt deosebit. Scara rulantă nu mai funcţiona. Dar nu acest aspect este remarcabil, ci următoarea întâmplare. Oamenii au urcat pe covorul mişcător, constatând cu uimire că nu mai inaintează în direcţia tradiţională, adică în sus. Au pornit atunci să urce scările rulante (care, în acest moment, nu mai rulau) cu picioarele, dar pe la jumătatea acţiunii, scara rulantă a pornit, însă în sensul invers dorinţei de deplasare a oamenilor. Scara rula în jos, ei mergeau în sus. Aceste două acţiuni anulându-se reciproc, rezultatul a fost stagnarea. Incredibil însă, oamenii au continuat munca sisifică, împotrivindu-se cu încăpăţânare destinului şi voinţei scării rulante care îi ducea în jos, refuzând alternativa de a urca pe scările nerulante. Cu un efort dublu, care să compenseze mişcarea scării rulante în sensul invers al deplasării lor, oamenii au reuşit să ajungă la destinaţie.

Cristi

luni, 15 iunie 2009

Rezultatele alegerilor

luni, 15 iunie 2009
Desi votul popular a desemnat castigator parcul Cismigiu, pentru ca nu conteaza cine voteaza, ci mai degraba cine numara voturile, declaram castigator parcul Circului.

duminică, 14 iunie 2009

Nu e uşor să fii blogger dacă trăieşti în Iran

duminică, 14 iunie 2009
Un raport al Tehnorati ( un motor de căutare specializat pe bloguri ) din aprilie 2007 arată că existau la acea dată 75 de milioane de bloguri în toată lumea. Japoneza este limba numărul unu în blogosferă, urmată de engleză şi chineză. Cel mai popular blog din lume se pare că este ( sau era în 2007 cel puţin ) unul în limba chineză şi aparţine actriţei Xu Jinglei. Blogul ei înregistrase până în 2007 100 de milioane de accesări de la înfiinţarea în octombrie 2005. Pentru cei care vă descurcaţi în chineză, iată linkul.

Blogurile sunt utilizate în China, precum şi în alte ţări din Orientul Mijlociu, ca alternative la mass media tradiţionale, controlate în mare măsură de către stat. Adesea, siteurile şi blogurile cu tematică politică şi care critică guvernul au fost închise, iar administratorii şi redactorii acestora trimişi la închisoare. În 2003 de exemplu, autorităţile iraniene au arestat şi interogat peste 20 de bloggeri pentru acuzaţii de violare a moralităţii şi insulte la adresa liderilor politici. După ce au fost eliberaţi, aceştia au declarat că au fost întemniţaţi şi torturaţi. În Iran, cu excepţia blogurilor care aparţin preşedintelui Ahmadinejad ( recent reales ) sau unor oficialităţi, bloggingul este ilegal, fiind considerat o acţiune de subminare a statului. Cu toate acestea, blogosfera iraniană este în continuă expansiune, limba farsi, limba oficială în Iran, Afghanistan şi Tajikistan, fiind între primele zece limbi din blogosfera mondială.

În alte ţări din Orientul Mijlociu, cenzura internetului este ceva mai blândă. În Arabia Saudită sunt cenzurate siteurile şi blogurile care au ca subiect drogurile, homosexualitatea sau convertirea religioasă, precum şi cele cu conţinut pornografic, însă oficialităţile nu sunt interesate de blocarea siteurilor politice. În Emiratele Arabe Unite, cenzura internetului este aprobată de peste jumătate din populaţie, ca fiind o metodă eficientă de a proteja copiii şi nu numai de conţinutul nociv al unor siteuri. Să aibă oare dreptate? Dă cu commentu'.

Surse: Dorina Guţu-Teodor, New New Media, Bucureşti: editura Tritonic, 2008
Wikipedia

Cristi

joi, 11 iunie 2009

Amenda pentru viteza de 10 km/h

joi, 11 iunie 2009
Din seria "Stiati ca...?", pentru incultura generala
  • Limba unei balene albastre cantareste mai mult decat un elefant. 
  • In 1811 si 1812 raul Mississippi a curs inapoi din cauza unor cutremure de opt grade pe scara Richter. Aceste miscari tectonice au dus la formarea lacului Redfoot in statul Tennessee.
  • Consumul de spanac a crescut cu 33% in SUA, dupa aparitia benzilor desenate cu Popeye marinarul (in anii '30).
  • Primul proiectil lansat de Fortele Aliate asupra Berlinului in cel de-al Doilea Razboi Mondial a omorat elefantul de la gradina zoologica din oras.
  • Francezul de rand consuma in jur de 500 de melci anual.
  • Prima amenda pentru viteza excesiva a fost data in 1895, pentru viteza de 10 km/h.
  • Primele modele de pasta de dinti au fost ambalate in borcane.
  • Mark Twain nu a absolvit scoala generala.
  • Ma leg ca data viitoare sa scriu ceva mai destept.
Uitati si o reclama cu un caine inselat de iubita.



Sursa ineptiilor: suplimentul Click Jocuri, 15 martie 2009

Jimmy

marți, 9 iunie 2009

La noi se fumeaza in draci

marți, 9 iunie 2009

si altele...

 
  
  


 
 

Ala mic, negru, de respira greu

Pentru ca postul anterior a fost destul de serios si abstract, ne-am gandit sa va aratam acum un filmulet cu un porcusor pitic si scandalagiu.

video

Sursa: tot de la tata. Tata nu stiu de unde il are.

Jimmy

duminică, 7 iunie 2009

Topul parcurilor din Bucureşti

duminică, 7 iunie 2009
În ziua alegerilor europarlamentare, vă propunem un altfel de scrutin. Topul parcurilor bucureştene. Dă cu votu' în dreapta. Urmează prezentarea unora dintre candidaţi.

1. Cişmigiu
Alexandru Ipsilanti porunceşte în 1779 construirea a două cişmele pe locul unde se află astăzi parcul.
Numele lui vine de la Dumitru Siulgi-basa sau Marele Cişmigiu, cel care se ocupa cu supravegherea cişmelelor din oraş şi care, pe la 1780, şi-a ridicat o casă în zonă. În 1830, generalul Kiseleff dispune secarea bălţii insalubre rezultate în urma contruirii cişmelelor şi transformarea terenului într-o grădină publică. Inaugurarea oficială a parcului a avut loc în 1854, după ample lucrări de amenajare, conduse de faimosul peisagist Wilhelm Mayer.

Ioan Scurtu povesteşte în lucrarea sa Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică despre stricta stratificare socială care funcţiona chiar şi în promenada prin Cişmigiu. Protipendada se plimba pe aleile principale, cei din clasa de mijloc pe cele lăturalnice, iar servitoarele şi soldaţii îşi făceau de cap prin tufişuri.


2. Parcul Circului 
Se află pe Şoseaua Ştefan cel Mare şi îşi trage denumirea de la Circul Globus cu care este vecin. A fost amenajat in 1961 de acelaşi arhitect care a proiectat şi Parcul Tineretului, Valentin Donose.

În parc se găseşte un lac cu izvoare naturale, unde locuiesc broaşte ţestoase şi raţe şi cresc lotuşi egipteni. Lacul este cunoscut şi ca Tonola, după denumirea fabricii de cărămidă în locul căreia s-a construit circul. În ultima vreme, nivelul apei a scăzut vizibil din cauza construcţiei unei clădiri, care, dintr-un motiv sau altul, afectează izvoarele lacului.

Parcul Circului anul trecut


3. I.O.R.
Parcul a fost construit în anii '70, iar numele său provine de la Întreprinderea Optică Română, aflată în apropiere şi unde se fabricau sisteme de ochire pentru tancuri. Astăzi, este împărţit în două: Alexandru Ioan Cuza, un parc frumos amenajat, unde iarna se vând vin fiert şi turtă dulce, iar vara cântă fanfara şi parcul Titan, sălbatic, având frumuseţea locurilor neîngrijite.



Surse: Metropotam şi Wikipedia
Notă: Prima poză, cea cu Cişmigiul - folosită de altfel şi în header - este preluată de pe blogul Elenei Pătrăţeanu, cu acordul ei. Mulţumim!

Jimmy şi Cristi

Zicala zilei

''Noi nu avem industrie porno, ci agricultură porno.''

Marius Florea Vizante la Apropo TV, după ce a aflat că eleva porno se retrage din activitate.

vineri, 5 iunie 2009

Castigaram..

vineri, 5 iunie 2009
... o bursa de 300 de euro oferita de Dan Voiculescu timp de trei luni. Ma holbez la monitor si inca nu imi vine sa cred.

Totul a inceput de la ideea lui Cristi de a ne inscrie blogul in competitia lansata de Voiculescu pe blogul lui:

  •  domnu' Mogul a pus la dispozitie doua spatii pentru publicitate a cate 300 de euro fiecare pe mai sus-mentionatul blog.
  • banii astia + alte patru burse oferite de el sunt acordate pentru sase bloguri tinere, care "au ceva de spus".
Am fost nominalizati pentru umor si suntem foarte curiosi sa stim ce ne-a transformat in castigatori.
Urmeaza - desigur - multumirile: multumim celor care ne-au vizitat, celor care ne-au sustinut , cititorilor fideli si, mai ales, celui care s-a aratat interesat de noi si finanteaza afacerea.

Celalalte bloguri castigatoare sunt nenea, Codrin, Canalia, articolul 30 si athenian-legacy. Articolul intreg despre toate astea aici.

P.S. 1: Iertati amalgamul de date si opinii din articol. Ma emotionai.
P.S. 2: Cu banii o sa ne cumparam un strut si il lasam sa umble liber pe blog.

Jimmy

marți, 2 iunie 2009

Câteva zile din viaţa lui Oblomov: În faţa Legii

marți, 2 iunie 2009
Pentru cine nu îşi mai aminteşte de personajul nostru, trebuie să menţionăm că Oblomov este un tânăr student în Capitală. Asta ştim deja. Putem să mai adăugăm că locuieşte singur, într-o garsonieră dintr-un cartier deloc select, că poartă ochelari cu rame groase şi negre, care îi ascund ochii cafenii şi că atunci când era mic voia să se facă regizor-scriitor-poet-cântăreţ. Acum, cel mai mult îi place să lenevească în patul său şi să fumeze, contemplând tavanul şi rotocoalele de fum care mângâie mobila.

Îl întâlnim pe personajul nostru într-o febrilitate neaşteptată pentru firea lui apatică. Cu gesturi dezordonate, încearcă să aleagă cele mai frumoase haine pe care le are, în timp ce muşcă dintr-un sandviş cu salam şi îşi verifică e-mailurile. Se opreşte un moment din agitaţie pentru că observă pe perete un gândac care încerca să ajungă la tavan. Ezită câteva secunde cu papucul deasupra gândacului, intuind un sens mai adânc al existenţei, dar înainte ca un gând limpede să se formeze în mintea lui, Oblomov îşi aminti scopul existenţei pe ziua de azi: trebuia să ajungă negreşit în celălalt capăt al oraşului. Papucul lovi asupra nefericitului, care rămase agăţat de perete câteva momente, înainte să cadă la podea cu un sunet vag.

Peste câteva minute, Oblomov se afla deja în autobuzul 335, repetând răspunsurile pe care avea să le dea la interviul pentru jobul de asistent manager; căci pentru un interviu s-a îmbrăcat personajul nostru în singurul său costum. ’’ Care sunt calităţile care vă recomandă pentru acest post?’’ , ’’ De ce aţi aplicat pentru acest post? ’’, ’’ Unde vă vedeţi peste cinci ani?’’. La această ultimă întrebare, Oblomov zâmbi cu gândul la răspunsul pe care nu-l va putea da niciodată: ’’ În oglindă ’’.

’’ Biletul sau abonamentul la control ’’, se auzi o voce, dar Oblomov nu-şi dădu seama că vocea i se adresează lui.
’’ Biletul sau abonamentul la control ’’, se auzi din nou. Oblomov tresări şi, puţin mirat, răspunse după câteva momente:
’’ N-am’’
’’Cum n-aveţi?’’
’’N-am avut de unde să-mi cumpăr. Mă scuzaţi. Nu era casă de bilete unde m-am urc...’’
’’ Nu e problema mea de unde vă achiziţionaţi dumneavoastră bilete, domnule! Trebuia să vă cumpăraţi mai multe din timp sau să mergeţi până la cea mai apropiată casă de bilete. Nu e problema mea, io tre’ să verific, mă înţelegeţi?!’’
’’ Vă înţeleg, dar nu am avut de unde, mă grăbeam şi, în plus, trebuia să merg pe jos kilometri să-mi iau bilet? Nu era casă, ce să....’’
’’ Nu e problema mea, vă repet. Eu tre’ să verific, domnule. Un buletin de identitate, vă rog. ’’
’’ N-am. ’’
Controlorul îşi ridică privirea de la carneţelul în care îşi notase ceva misterios şi ochii albastru-palid i se întunecară de mânie.
’’ Hai, nu mă lua cu d-astea. N-ai buletin pe dracu’! ’’
’’ N-am. Pe cuvânt. L-am lăsat acasă.’’
’’ Mă iei de fraier? Las’ că vedem noi. Adrian, ia vino!’’. Colegul său sosi grabnic din celălalt capăt al autobuzului.
’’ Coborâm la prima, să mergem cu domnu’ la secţie’’, zise primul Controlor.
Oblomov se îngrozi. Nu putea să întârzie la interviu, dar nici amendă n-ar fi vrut să plătească. Nici că ar fi avut bani. Îşi evaluă rapid alternativele şi, când toţi trei coborâră la Televiziune, iar cei doi Controlori îşi întoarseră pentru o secundă atenţia de la el, personajul nostru o luă la fugă. Şi fugi fără să se uite înapoi, până când sudoarea i se prelinse pe buze, trecând pe lângă lacul din parcul Herăstrău unde lume multă aştepta la coadă pentru o plimbare cu vaporaşul. Când în sfârşit se opri, Oblomov constată că ajunse la Arcul de Triumf.

’’ Acum te-am prins ’’, se auzi o voce de nicăieri şi o mână grosolană îl apucă pe Oblomov de ceafă. Erau cei doi Controlori, care, printr-un complot al universului desigur, ajunseră din nou în calea personajului nostru.
’’ Ai vrut să fugi de noi, a?’’, şi dinţii stricaţi ai primului Controlor rânjeau de plăcere. Adrian chemă o maşină a Poliţiei, în care îl împinse cu violenţă pe Oblomov. Controlorii îl legară apoi la ochi cu un fel de eşarfă sau fular şi se aşezară lângă el pe bancheta din spate. Maşina demară în trombă.
’’ Ai vrut să fugi de noi, a? N-ai bilet şi nici buletin, a? Nesimţitule! ’’
’’ Da, da. Nesimţitule!’’ răspunse al doilea Controlor şi îi aplică personajului nostru un pumn sănătos în stomac.
’’ O să vezi tu la secţie! ’’
’’ Da, da. La secţie’’! Ochii lui Adrian juisau de plăcere când al doilea pumn se înfipse în stomacul lui Oblomov.
Şi iată că ajunseră la secţie. Oblomov fu dus într-o fel de sală de aşteptare, unde i se dezlegă eşarfa de la ochi.
’’ Aşteaptă aici, zise primul Controlor. O să vină cineva să te ducă la judecată ’’
’’ La judecată? Pentru ce? ’’ întrebă umil eroul nostru. Dar nimeni nu îi mai răspunse. Cei doi controlori, împreună cu poliţiştii dispărură în biroul comandantului Popescu. Uşa biroului se închise după ei.

Trecu o jumătate de oră, apoi o oră şi nimeni nu veni după Oblomov. După ce îşi reveni cât de cât din groază, personajul nostru decise să bată la uşa biroului comandantului Popescu. Nu răspunse însă nimeni. Apăsă pe clanţă, dar uşa nu se deschise. Dinăuntru nu se auzea nici o voce. Clădirea întreagă părea pustie. Oblomov porni cu inima şi paşi mărunţi pe holurile secţiei de poliţie. Nu întâlni pe nimeni. Decise atunci să încerce să iasă din clădire. Dar zgomote puternice, ca nişte strigăte care se acopereau unele pe altele, îi schimbară intenţia. Strigătele se auzeau dintr-un colţ întunecat al holului principal. Acolo, o scară îngustă şi prafuită urca întortocheat la o uşă fără clanţă. Din spatele acelei uşi se auzeau acele zgomote. Un moment de linişte şi Oblomov auzi o voce baritonală declamând:
’’ Domnilor, noi suntem reprezentanţii Legii. Vă rog, puţină decenţă ’’. Dar strigătele se reluară şi Oblomov nu mai înţelese nimic. Încercă să împingă uşa, dar fără succes. O lovi apoi disperat cu umărul şi cu picioarele, cu pumnii însângeraţi şi cu genunchii minute în şir, dar uşa nu se deschise şi nimeni nu îl auzi. Larma continua înăuntru. Epuizat, Oblomov se prăbuşi la podea. După câteva momente, se ridică şi, cu greu, găsi drumul în afara clădirii. Mergea pe trotuar ameţit şi obosit, şoptind întruna: ’’ Sunt un gândac. Sunt un gândac. ’’ Era seară. Trecuseră parcă săptămâni.

Cristi

P.S. Dacă ştie cineva cum putem face să apară doar o parte din articol pe pagina principală, v-am fi extrem de recunoscători pentru îndrumări.

A murit o epoca

Pe 15 aprilie 1912 s-a scufundat vasul de croaziera Titanic. Erau peste 2200 de oameni la bord - pasageri si echipaj - din care au supravietuit 706. Stiti povestea. Ati vazut filmul / filmele.

Pe 31 mai 2009 a murit ultima supravietuitoare de pe Titanic. Se numea Milvina Dean si avea doar doua luni cand s-a imbarcat cu familia ei pe vaporul spre America, unde tatal ei voia sa isi deschida un magazin de tutun. Au ajuns pe Titanic din intamplare, din cauza unei greve pe vasul cu care urmau sa plece.


Fata, fratele si mama ei au reusit sa ajunga intr-o barca de salvare si au scapat. S-au intors in Anglia.

Aproape un secol mai tarziu, ca sa isi poata plati ingrijirea intr-un azil de batrani, Milvina a fost nevoita sa vanda colectionarilor cateva din obiectele pe care le detinea si care aveau legatura cu calatoria pe Titanic - printre care o valiza si o scrisoare.

Era mult prea mica pentru a-si putea aduce aminte de calatoria propriu-zisa, cu toate acestea odata cu Milvina Dean s-a stins o epoca. Epocile mor si ele odata cu oamenii care le-au trait, odata cu disparitia povestilor, a amintirilor, a experientelor.

Sursa informatii si poza: wikipedia
Jimmy