sâmbătă, 16 ianuarie 2010

O călătorie imaginară în Coreea de Nord

sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Câteva mii de turişti vizitează anual ultima insulă de stalinism din lume, Coreea de Nord, un muzeu al delirului unor conducători precum au fost mulţi în istorie, un muzeu viu şi despre prezent. Mulţi dintre aceşti turişti, dacă nu toţi, se întorc acasă mai mulţumiţi de propria viaţă. Prin comparaţie, în anul 2004, România a înregistrat un număr de 6,6 milioane de vizitatori. Nici nu e greu de imaginat de ce atât de puţini oameni aleg să-şi petreacă vacanţa în Coreea de Nord.

În primul rând, obţinerea vizei este un proces laborios, dar nu imposibil. Dacă nu eşti american sau spion, ai toate şansele să primeşti aviz pozitiv. Apoi, odată ajuns în Phenian, via Beijing, fie cu avionul sau cu trenul, trebuie să ştii că vei primi un ghid, o persoană care vorbeşte limba ta natală sau o limbă de circulaţie internaţională, care te va însoţi aproape permanent şi îţi va arăta, bineînţeles, numai acele obiective aprobate de partid, în general statui ale ''preşedintelui etern'', Kim Il-sung. Turiştilor le este interzis să părăsească hotelul fără însoţitor. Şi chiar dacă ai ieşi pe străzile oraşului nu prea ai unde să mergi şi nici cum să ajungi acolo. Pe site-ul ministerului român de externe scrie în felul următor: ''Permisele de conducere străine nu sunt valabile în R.P.D. Coreeană''. Nu că ai avea de unde să închiriezi o maşină. În plus, transportul în comun este interzis turiştilor, aceştia fiind refuzaţi la casa de bilete. Se pune atunci întrebarea cum te deplasezi prin oraş? Poţi să iei un taxi, ceea ce e destul dificil dacă nu ştii limba sau nu eşti însoţit de ghid. Vestea bună este traficul extrem de lejer din Coreea de Nord, maşinile private fiind o raritate (aprox. 70% dintre familiile de nord-coreeni folosesc bicicleta; eat your heart out, Amsterdam!). Autostrăzile sunt largi şi pustii, după cum se vede în imaginea de mai jos. Mai mult, duminica numai autoturismele armatei sau guvernului au voie să circule.


Sursa: http://www.boston.com/bigpicture/2008/09/recent_scenes_from_north_korea.html
Fotografia a fost realizată de Eric Lafforgue

Viaţa de noapte în capitala Phenian este inexistentă. La fel de inexistent este şi iluminatul public. În fotografia următoare, realizată din satelit, putem vedea, în partea de jos Coreea de Sud, iar sus, evident, Coreea de Nord.


Sursa: http://www.globalsecurity.org/wmd/world/dprk/images/dprk-dmsp-dark-old.jpg

Dacă vrei să te detaşezi de problemele de la serviciu şi să te izolezi de lume, nici un loc nu e mai potrivit decât Coreea de Nord. Telefoanele mobile trebuie predate la intrarea în ţară, asta pentru că au fost interzise în anul 2004 , la televizor nu se prinde Realitatea Tv şi nici măcar CNN, iar de Internet nici nu poate fi vorba. Numai o elită restrânsă are acces la www. Când te plictiseşti de propaganda care se revarsă din televizor, poţi participa la un curs de îndoctrinare (obligatoriu pentru toţi nord-coreeni) sau poţi asista la o execuţie publică. ''Pe lângă cele prin împuşcare şi spânzurare, se mai folosesc uciderea cu pietre şi linşajul (pentru a schiţa intensitatea terorii, trebuie menţionate nişte relatări conform cărora cei care au încercat să emigreze ilegal – legea e în aşa fel făcută, încat legal nu se poate – dacă sunt prinşi, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, suferă o tortură confirmată în mai multe mărturii: li se trece o sârmă prin obraz sau prin nas, pentru a servi drept exemplu, ulterior fiind executaţi).'' (Sursa: http://www.cafeneaua.com/nodes/show/6649/coreea-de-nord-pentru-ei/1)

Sunt însă şi lucruri pozitive în Coreea de Nord - poluarea redusă - şi locuri care merită vizitate. Unul dintre ele este Muzeul Prieteniei din Phenian, unde sunt expuse diferite cadouri primite de către Kim Il-sung şi urmaşul său,  Kim Jong-il de la diferiţi demnitari. Printre aceste cadouri se numără şi un cap de urs oferit de...de...Nicolae Ceauşescu! Merită vizitate, de asemenea, grădina zoologică din Phenian unde, conform The Daily Telegraph, există un papagal care poate spune: "Long live the Great Leader, Comrade Kim Il-sung", precum şi zona munţilor Kumgangsan, pe coasta de est a ţării.

Drept încheiere, pot spune că, după Mongolia, o altă ţară înfăşurată într-un complet mister pentru mine, după Mongolia aş vrea să vizitez Coreea de Nord, din două motive. În primul rând pentru că este o ţară suprarealistă aproape, aflată la graniţa posibilului şi, în al doilea rând ca să ma bucur că trăiesc în România.

Surse: www.mae.ro, http://www.hotnews.ro, http://www.boston.comhttp://news.bbc.co.uk, http://www.cafeneaua.com, http://www.nytimes.com, http://www.globalsecurity.org, Wikipedia

Cristi

10 comentarii:

iulia spunea...

Nu te poti bucura ca traiesti in Romania, doar traind in Romania!? Eu una nu sunt dornica sa vad decapitari publice si nici sa simt si sa vad cum este in comunism, fara acces la informatie si tehnologie si cu in ghimpe in coaste (ghidul) pe durata vacantei

twigg spunea...

Interesant tot ce ai spus dar...nimic nou; anyway, eu nu m-as duce acolo din 2 motive:
1. nu vreau sa vad suferinta alora
2. si ca turist poti fi arestat daca spui ceva aiurea sau faci poze fara aprobare; thanks but no thanks

eu spunea...

Nici nu am spus ca e ceva nou. Doar nu am fost la fata locului sa obtin informatii in exclusivitate. Pt mine a fost insa o surpiza sa aflu ca nu poti sa mergi cu mijloacele de transport in comun ca turist sau ca esti permanent insotit de un ghid-cenzor.

Cristi

Jimmy spunea...

Cel mai bun mod de a cunoaste un loc -macar putin mai bine decat deloc- este sa il vizitezi.

Daca ignoram executiile publice si suferinta altora, nu inseamna ca ele nu exista, ci doar ca traim noi fericiti si ignoranti.

Ana-Maria Tudorache spunea...

uite un site al unui foarte bun prieten care a plecat in Mongolia p motocicleta in vara,,,felicitari pt blog si postari mai dese:)

iulia spunea...

Si nu e fain sa fii fericit si ignorant?

Imperator spunea...

Am fost in Coreea de Nord in 2008 vreo 5 zile. A fost o excursie fascinanta intr-o tara incredibila...
Ca turist nu poti fi arestat decat daca spionezi sau faci mai stiu eu ce gesturi in fata statuilor si pozelor. Fotografiatul si filmatul este liber - am tone de poze si ore intregi filmate. Singura restrictie - sa nu filmez din goana masinii (desi am filmat linistit) si sa nu pui zoom-ul pe fata oamenilor (desi nimeni nu se uita).
Btw, muzeul cu cadourile celor 2 lideri nu e in Pyongyang (Phenian), ci la munte, la vreo 100 - 150 km nord.
Decapitari publice nu sunt in Coreea de Nord, ci in Arabia Saudita. In Coreea de Nord, executiile sunt secrete de stat.
Despre obligativitatea unui ghid, ea mai este in cateva tari - Bhutan, Somaliland, Turkmenistan si nu sunt deloc agasanti (btw, nu e unul, sunt 2 + soferul la orice grup, chiar daca esti singur)

eu spunea...

Nu te pot contrazice, evident, pentru ca tu chiar ai fost acolo. Intr-adevar, se pare ca muzeul nu e in Phenian, ci in provincia North P'yŏngan. My bad! Cat despre executiile publice, poate fi din nou greseala mea ca am preluat informatii dintr-o singura sursa, de aici: http://www.cafeneaua.com/nodes/show/6649/coreea-de-nord-pentru-ei/1, unde zice asa: ''Execuţii publice - pe lângă cele prin împuşcare şi spânzurare, se mai folosesc uciderea cu pietre şi linşajul''

Jimmy spunea...

@Iulia: Nu, nu e chiar fain. Putem fi pacaliti mai usor.

Anonim spunea...

Eu Am fost in china ,am predat engleza ca teacher timp de 4 ani aproape , si este o tara placuta cu oameni minunati! In n.korea nu am fost insa cred ca este cam la fel ca in china. Restul e doar propaganda