Marele Masturbator*

M-am nascut in Figueres, Catalonia, pe 11 mai 1904, la 8:45 dimineata. Tatal meu facea parte din clasa de mijloc, era avocat si notar si se purta foarte strict cu mine. Mama, Felipa Domenech Ferrés, m-a incurajat intotdeauna in pornirile mele artistice. Cand aveam 16 ani a murit de cancer la san, iar tata s-a recasatorit cu matusa mea.

In 1922 m-am inscris la Academia San Fernando din Madrid, sectia de Arta. Am facut parte din miscarea Dada si m-am imprietenit cu Luis Bunuel. Inainte de examenele finale am fost exmatriculat deoarece am spus ca niciun profesor nu este suficient de competent sa ma examineze. Dupa aceea am fost in vizita la Paris, unde l-am cunoscut pe Picasso, de al carui stil am fost influentat in primele mele picturi. Tot acolo m-am alaturat grupului suprarealist din Montparnasse si am cunoscut-o pe muza si viitoarea mea sotie, Gala. Gala, pe numele ei adevarat Elena Ivanovna Diakonova, venise din Rusia si era cu 11 ani mai mare decat mine. In 1934 ne-am casatorit. Tata nu a aprobat relatia mea cu Gala si nici colaborarea cu suprarealistii si de atunci ne-am departat iremediabil.

Am participat la Expozitia Suprarealista Internationala din Londra, unde am tinut o prelegere intitulata "Fantomes paranoiaques authentiques". Aici am venit imbracat intr-un costum de scufundari la mare adancime. A fost nevoie sa mi se scoata casca in timpul prezentarii deoarece nu mai puteam sa respir, dar voiam sa arat ca ma adancesc profund in analiza mintii umane.

Am creat doua dintre cele mai populare obiecte ale miscarii suprarealiste: Telefonul-Homar si Canapeaua cu buze Mae West. Canapeaua avea forma buzelor actritei Mae West, de care eram fascinat. Telefonul era functional si au fost cumparate patru exemplare. Unul se gaseste la Muzeul Telefoanelor din Frankfurt, cel de-al doilea la Galeria Tate, cel de-al treilea apartine Fundatiei Edward James, iar ultimul este la Galeria Nationala din Australia.

Cand a venit Franco la putere, suportul meu pentru regimul lui i-a facut pe suprarealisti sa ma dea afara din grupul lor. Nu conta. Singura diferenta dintre mine si ei consta in faptul ca eu eram suprarealist. Eu insumi eram suprarealismul. In 1942 mi-am publicat autobiografia, viata mea secreta.

Din 1960 am lucrat timp de 14 ani la construirea propriului meu Teatru si Muzeu in Figueres. Prin 1980 sanatatea mea a inceput sa se subrezeasca. Nevasta-mea semi-senila imi dadea un amestec de medicamente neprescrise care mi-a distrus sistemul nervos. Pe la 76 de ani devenisem o epava.

Regele Juan Carlos al Spaniei m-a numit Marchiz de Pubol. M-am revansat facandu-i cadou un tablou de al meu, "Stapanul Europei", cand a venit sa ma vada pe patul de moarte.

Gala a murit in 1982 si de atunci mi-am pierdut si eu dorinta de a trai. M-am deshidratat in mod voit si in dormitorul meu a avut loc un incendiu. Unii spun ca cei care aveau grija de mine m-au fortat sa semnez panze goale care au fost vandute apoi ca picturi originale d-ale mele. Nu imi aduc aminte prea bine. Pe 23 ianuarie 1989, la varsta de 84 de ani mi-a cedat inimia. Am murit la Figueres, locul unde ma nascusem.

Am pictat peste 1500 de tablouri in timpul vietii, cu toate astea am ramas cunoscut mai degraba pentru mustata mea impopotonata, inspirata de Velázquez, pentru ceasurile care se descompun (doar Einstein zicea ca timpul e relativ) si pentru elefantii care cara obeliscuri in spate, inspirati la randul lor de o statuie din Roma.

Cati dintre voi stiu ca am colaborat cu Bunuel la scrierea scenariului pentru "Un chien andalou" si la producerea filmului "L'age d'or", cu Hitchcock la "Fascinatie" si cu Walt Disney la "Destino"? A, si am mai facut un film, "Impresii din Mongolia Superioara", in care am povestit despre o expeditie pentru gasirea ciuperciolor halucinogene uriase.


Prima parte a scurt-metrajului Un chien andalou

Sau ca prima data cand l-am vizitat pe Freud, am vazut un melc in fata casei lui? In tablourile mele melcul simbolizeaza de atunci mintea umana, asa cum furnicile simbolizeaza moartea, dar si o imensa dorinta sexuala.
Am facut un portret al nepoatei lui Franco si i-am trimis o telegrama lui Nicolae Ceausescu ca sa il felicit ca a venit la o sedinta a partidului sau purtand un sceptru. Telegrama a fost publicata in Scanteia, ziarul lor. Fraierii, nu s-au prins ca fac misto de el.

Am scris vreo cateva carti, printre care autobiografia mea si "Jurnalul unui geniu" si am creat 39 de bijuterii - dintre care una este incrustata cu 46 de rubine, 42 de diamante si patru smaralde - palaria in forma de pantof, cureaua cu catarama in forma de buze si logo-ul Chupa Chups . Bijuteriile sunt expuse intr-o expozitie in Figueres.

Am fost interesat si de matematica, stiinte naturale, sculptura, fotografie, teatru, moda. Obisnuiam sa vorbesc despre mine la persoana a treia.
Ma numesc Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí i Domènech, dar sunt cunoscut omenirii ca Salvador Dali. Sunt nemuritor.

Salvador Dali - Marele masturbator* (1929)

Salvador Dali - Metamorfoza lui Narcis (1937)
















Salvador Dali - Lebede reflectand elefanti (1937)
















Hai ca Persistenta memoriei o stiti toti.
Mentiune: textul nu ii apartine lui Dali, doar a fost scris la persoana intai. Datele despre viata lui sunt reale. Imagini: wiki