Noi si Badea

Am aparut la Badea pe blog, eu si Maria, a.k.a Jimmy, impreuna cu tovarasa Mihaela. In filmuletul de mai jos, ne puteti vedea pentru cateva franturi de secunda, de pe la minutul 9, cocotati pe niste masinarii de se cheama biciclete, pedaland cu spor pe langa lac, uneori chiar prea aproape de lac. Dar asta nu se vede in filmulet. Veti observa de asemenea, daca ciuliti bine urechile, ca, in chiar momentul cand Jimmy trece pe langa Carmen (?), Mircea striga: ''Da-te sa nu te loveasca''. Acuma...tinta noastra era Badea, dar ne-a intrat soarele in ochi. Ne pare rau, am esuat.

In alta dezordine de idei, celor carora drumul pana la metrou li se pare un fel de maraton, celor care obosesc numai la gandul de a urca doua etaje pe scari, in general tuturor doritorilor de miscare si sanatate, le este adresata invitatia de a participa la miscarea contra statului, pe 14 mai in parcul Herastrau. Se va da o tura de lac in pas de alergare, plimbare sau, dupa caz, se va lesina de la efort. Noi d-abia am reusit pe biciclete.



Cristi

Sortez du troupeau

Cum a castigat Adrian Tutu si alte cugetari

Top 3-ul meu din timpul semifinalei Romanii au talent de luni seara era format din Narcis Ianau, Cosmin Agache si Adrian Tutu. Pe Narcis l-as fi votat pentru vocea fantastica si pentru ca numarul lui a fost un act artistic pur, pe Cosmin pentru spectacolul facut si pentru ideea de a face echipa cu DFC si pe Adrian pentru ca a transmis emotie si pentru ca mesajul sau a ramas coerent la fiecare aparitie. 

Lui Cosmin nu ii dadeam nicio sansa pentru ca nu putea strange intr-o singura seara voturi cat altii in doua saptamani oricat de buna i-a fost reprezentatia. Il asteptam, il vedeam, il stiam pe Narcis castigator. El era talentul adevarat promovat de emisiune - dupa cum s-a tot argumentat. Insa romanii au hotarat sa-si faca o surpriza lor insisi votandu-l pe Adrian. Intrebarea care predomina acum in online este cum de s-a intamplat asta. Cam asa arata confruntarea Adrian vs. Narcis in mintea mea, dincolo de aptitudinile fiecaruia:

Concurentii din finala Romanii au talent de la PRO TV

• Adrian Tutu are un trecut emotionant si a mizat pe el. A amintit de parintii lui, despre cum se simte alaturi de ei pe scena si tot ce compune, compune pentru ei. Nu pare sa fi intrat in concurs pentru bani, ci ca sa le aduca lor un omagiu, a cantat despre ei si pentru ei. Vorba aceea, 'Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana.' A sensibilizat publicul si a reusit sa creeze imaginea ca pe langa faptul ca merita sa castige, el este si cel care are nevoie de premiu. Habar n-am daca a facut-o voit sau inconstient sau cate un pic din fiecare. Se vede ca prestatiile lui din finala si semifinala au si elemente regizate, dar sinceritatea si simplitatea mesajului sau sunt cuceritoare. Si povestea lui Narcis este una apropiata celor multi. Mama lui nu a putut sa fie langa el si nu l-a auzit niciodata cantand inainte de emisiune. El insa nu a insistat asupra acestor detalii. A avut o abordare diferita si s-a bazat exclusiv pe talentul lui.
• Tutu a facut tot timpul apel la comunitate si la spiritul de patriotism. A trezit niste sentimente in care nu mai crede nimeni, dar de care ne place totusi sa ni se reaminteasca: mandria de a fi roman, puterea de a lupta pentru ceva care merita. E ca si cum ar fi zis 'sunt de-al vostru, am incredere in voi, aveti si voi incredere in mine'.
• Rap-ul este mai accesibil maselor decat muzica de opera. Ar fi interesant de aflat din ce grupuri socio-demografice fac parte sustinatorii fiecarui concurent si numarul exact de voturi, dar ma gandesc ca adolescentii au empatizat cel mai bine cu mesajul simplu si deschis al lui Adrian si au actionat in consecinta.
• Narcis Ianau era vazut ca si castigator de majoritatea oamenilor. Este posibil ca unii dintre ei sa se fi gandit ca il vor vota ceilalti si nu mai e nevoie sa dea si ei 1,6 euro caci va strange oricum destule voturi. (Un sociolog a conceput o teorie pe tema asta, daca aflu cum il cheama, va spun.) Dimpotriva, fanii lui Adrian s-au mobilizat sa-l voteze stiind ca are un competitor atat de puternic.

Mi-a placut sa urmaresc Romanii au talent, intr-o perioada in care nu mai gasisem de mult motive sa ma uit la TV. Ca o evolutie, mi se pare ca dupa preselectii emisiunea si-a pierdut umorul si ineditul, dupa semifinale a disparut si culoarea data de concurentii variati, iar in ultima parte a finalei s-a concentrat intreaga tensiune. Sunt curioasa ce o sa se auda despre unii dintre participanti peste sase luni, un an, cinci ani. Astept sezonul doi, si, avand in vedere ca din cei 12 finalisti, 6 au avut talent la cantat, o sa ii dau o sansa si emisiunii X Factor pe care o pregateste Antena 1.

Dupa multa vreme,

Jimmy

Reclama: Tantastic Studio

Cineva m-a platit sa scriu despre un salon de bronzare organica din Bucuresti. Va veti intreba poate ce-o fi aia bronzare organica. Asta m-am intrebat si eu si am aflat de pe site-ul salonului ca folosind aceasta tehnologie nu risti imbatranirea pielii sau aparitia ridurilor. In plus, eviti arsurile pielii cauzate de expunerea indelungata la soare sau de aparatele de solar. Asta pentru ca procesul bronzarii organice foloseste o substanta speciala, numita DHC, care actioneaza la suprafata pielii. Evitati astfel problemele neplacute ale bronzarii naturale. Asa ca, daca va ingrijoreaza gaura din stratul de ozon si efectele razelor soarelui asupra pielii, daca vreti sa aratati ca si cum v-ati intors dintr-o vacanta in Tenerife sau daca va doriti pur si simplu o zi de relaxare, apelati la salonul de bronzare organica TanTastic, Bucuresti. Zona Romana.

Dragă Moni,

Aflu cu bucurie că divorţezi, aşa cum mi-a părut nespus de rău când te-ai hotărât să renunţi la sihăstria ta feciorelnică pentru viaţa viciată a high-lifeului bucureştean, să te măriţi cu acel crai versat care nu te iubea, dragă, îţi zic eu, nu te amăgi!, nu te-a iubit, voia doar să-şi facă nume, să fie văzut, să te afişeze o vreme, ca apoi, ceea ce s-a şi întâmplat, să te sacrifice, precum Manole pe Ana, doar ca să-şi satisfacă orgoliul erect cu două piţipoance siliconate, curtezane de ocazie. Nu-i bai însă, se găsesc un Donald Trump sau un Warren Buffet în Lumea Nouă, ce-i drept mai săraci şi mai urâţi decât Iri, dar domni, Moni, domni, nu porci, aşa cum e fostul tău soţ, care zice acuma chipurile că nu eşti o mamă bună, că o ignorai pe fiica ta, parte leită din tine, din cromozomii tăi superbi, că o lăsai mai mult în grija bonei filipineze, soacrei, menajerei thailandeze, coafezei birmaneze, bucătăresei vietnameze, vecinilor, prietenilor, rudelor de tot felul când, de fapt - ce prostie debitează!- ţie atâta îţi place să găteşti şi să trebăluieşti prin casă şi să ai grijă de copilul tău. Partea proastă, dragă Moni, e că, dacă te muţi în îndepărtatele plaiuri americane, n-o să mai mergi la împachetări cu nămol la Techirghiol în fiecare vară, ci la un spa resort în California, ceea ce amândurora ne sună a plictiseală, nici la shopping în Dragonul Roşu şi nici în piaţă la Amzei la tanti Marcela, unde bananele sunt coapte bine, aşa cum îţi plac, nu d-alea verzi de-ţi rupi dinţii în ele, şi nu vei mai putea merge nici măcar în parc, aici, în IOR, la o sesiune de plajă pe malul lacului, vara când e zăpuşeală şi parcă nici aerul condiţionat nu-ţi mai ajunge. Dar ce să-i faci? Arta cere sacrificii şi acolo e locul tău, la New York şi San Francisco, unde podiumurile modei sunt mari şi luminoase, departe de viaţa stricată din Bucureşti şi, cine ştie, poate la Hollywood, pe marele ecran, alături - ce bine ar fi! - de Oana, poate o ştii, care şi ea divorţează zilele astea. Vă văd pe amândouă într-un film cu Tom Cruise sau măcar într-un serial de succes. S-ar putea numi ''Neveste disperate 2: Divorţul''. Şi ar avea succes, dragă Moni, ce succes!!!

                                                                             Cu drag,
                                                                             Un admirator

Cristi

10 lucruri pentru care sa nu bagati mana in foc

Va amintiti ca atunci cand erati mici primeati tot felul de motive pentru care trebuia sa faceti sau sa nu faceti un anumit lucru? "Nu te uita crucis ca ramai asa", "Daca te matur, nu te mai casatoresti", "Bate in lemn si zi Doamne-fereste", "Nu te intoarce din drum ca o sa ai ghinion", "Nu e bine sa te masori singur", "Daca lasi foarfeca cu gura deschisa, te pandesc dusmanii", "Daca iti numeri alunitele, se inmultesc". Superstitii amestecate cu obiceiuri din batrani si cu lenea de a da o explicatie complicata unui copil care poate pune dupa aia alte intrebari care cer alte explicatii. La un moment dat v-ati dat seama ca unele dintre raspunsurile parintilor sunt lipsite de logica. De parca praful are vreo legatura cu maritatul. Altele insa v-au ramas in cap si tineti cont de ele aproape involuntar. Nici nu mai stiti daca sunt corecte sau nu. Probabil le veti spune la randul vostru copiilor. Eu cred in continuare ca daca primesc bani intr-o zi de luni, o sa primesc toata saptamana. 

Wikipedia a pus laolalta o lista de notiuni considerate corecte de catre multi oameni, dar care sunt de fapt eronate sau incomplete. Cam ce faceau MythBusters pe Discovery:

1. Nu trebuie sa bem minimum 6 pahare (2 L) de apa pe zi ca sa ramanem sanatosi. Televizorul minte.:) Laptele, fructele, legumele, ceaiul, sucurile naturale contin si ele apa care contribuie la hidratarea organismului.
2. Cititul la lumina slaba nu afecteaza vederea. Ochii pot obosi sau se pot usca din cauza efortului sporit de concentrare, dar totul se rezolva dupa o noapte de somn.
3. In ciuda orgiilor gastronomice pe care le faceau, romanii nu foloseau vomitorii ca sa dea afara mancarea inghitita si apoi sa o ia de la capat cu petrecutul. Vomitoriile erau de fapt pasajele prin care spectatorii ieseau din amfiteatre la sfarsitul reprezentatiilor. Se folosesc si astazi pe stadioane si in unele teatre.
4. Nu exista nicio dovada ca vikingii aveau casti cu coarne.
5. Marele Zid Chinezesc nu se vede de pe Luna. Niciunul dintre astronautii ajunsi pe Luna nu a raportat ca vreun obiect aflat pe Pamant e vizibil de la aproximativ. 400.000 km.
6. Maria Antoaneta, sotia lui Ludovic XVI, nu a spus "Sa manance cozonac" cand a auzit ca populatia sufera de foame din cauza ca nu mai are paine. De fapt, fraza apare in Confesiunile lui Rousseau cand Maria Antoaneta avea doar 10 ani. Francezii nu isi iubeau prea mult regina si s-au gandit sa ii atribuie o expresie care sa o faca sa para nepasatoare fata de supusi.
7. Biblia nu mentioneaza ca fructul cunoasterii care a adus izgonierea lui Adam si a Evei din Eden era un mar. In textele biblice nu se vorbeste decat despre "fruct" si "copac".
8. Procesul de evolutie nu "simte" de ce are nevoie un organism pentru a se adapta mai bine si nu raspunde pur si simplu acelei nevoi. Dimpotriva, apare ca o anormalitate (mutatie) care se dovedeste benefica pe termen lung. De exemplu, copacii inalti nu au facut girafele sa aiba gatul lung. Mai degraba, o mutatie care are ca rezultat un gat lung ii este de folos unui animal care se afla intr-o zona cu arbori inalti si nu unuia care traieste intr-o zona cu arbusti. Astfel, girafele cu gat lung au avut mai multe sanse de supravietuire decat cele cu gat scurt si au trait suficient pentru a transmite gena gatului lung prin reproducere.
9. Oamenii au mai mult decat cele cinci simturi descoperite de Aristotel. Pe langa vaz, auz, miros, gust si pipait, ei percep temperatura, echilibrul si acceleratia, durerea. Alte simturi identificate de unii specialisti sunt setea, foamea, mancarimea, simtul trecerii timpului s.a.
10. Nu folosim doar 10% din capacitatea creierului. Daca ar fi adevarat, ar insemna ca leziunile suferite pe 90% din creier nu ar avea niciun efect. Se pare ca originea acestui mit sta in declaratiile unui psiholog, care insa a folosit expresia ca pe o metafora.

Jimmy

Cand n-ai ce spune...

And the losers are...

Înainte de decernarea premiilor Oscar, s-au acordat şi distincţiile pentru cele mai proaste filme şi cele mai neinspirate performanţe actoriceşti şi regizorale.

Zmeura de aur pentru cel mai prost film: The Last Airbender, nominalizat de asemenea pentru cel mai prost remake, cel mai slab scenariu şi  cea mai proastă distribuţie.
Cel mai prost actor: Ashton Kutcher pentru rolurile sale din Killers şi Valentine's Day. O performanţă într-adevăr să câştigi premiul pentru cel mai prost actor în două roluri.
Cea mai proastă actriţă şi cel mai prost cuplu: Toate actriţele principale din Sex and the City 2, ceea ce, fără să văd filmul, mi se pare corect.
Cel mai prost regizor: M. Night Shyamalan pentru The Last Airbender, film care a câştigat şi cel mai prost scenariu. Trebuie să văd filmul ăsta. (Any publicity is good publicity, nu?)

Şi acum lista câştigătorilor la Oscar:

Cel mai bun film: The King's Speech.
Cel mai bun regizor: Tom Hooper - The King's Speech.
Cea mai bună actriţă în rol principal: Natalie Portman - Black Swan.
Cel mai bun actor în rol principal: Colin Firth -  The King's Speech.

Acuma, The King's Speech, fără a fi vreo capodoperă, ci doar un film bunicel, oricum merită mult mai mult Oscarul decât ultra lăudatul The Social Network care, după mine, e o porcărie, cel mult un film mediocru. David Fincher a încercat să trateze un fapt până la urmă frivol - înfiinţarea Facebook - ca şi cum ar fi vorba de vreo conspiraţie mondială la nivel înalt sau cel puţin despre spionaj industrial. A vrut să-l transforme pe Mark Zuckerberg într-o vedetă rock. N-a reuşit decât să creeze senzaţia că nişte adolescenţi acneici se joacă de-a oamenii mari. Cu toate astea, mă aşteptam ca după victoria de la Globurile de Aur să urmeze pentru The Social Network şi un triumf la Oscar. The Social Network a câştigat totuşi premiul pentru cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun montaj şi cel mai bun scenariu adaptat.
The King's Speech a câştigat meritat, fără a fi totuşi un film extraordinar. Dacă nu era vorba despre regele Angliei şi s-ar fi numit Some guy's speech, filmul ar fi fost cu totul neinteresant.

Inception a câştigat patru premii: cele mai bune efecte vizuale, cel mai bun mixaj şi cel mai bun montaj de sunet (?) şi cea mai bună imagine, cam puţin totuşi după cât s-a vorbit despre filmul ăsta, iar Alice in Wonderland de Tim Burton a luat cea mai bună regie artistică şi cele mai bune costume.

Cam atât. Întrebări, dubii, comentarii?



Surse: 9am.ro

Cristi

Mel Brooks şi Gene Wilder

Brooks şi Wilder au lucrat împreună la trei filme: The Producers (1968), Blazzing Saddles (1974) şi Young Frankestein (1974), toate prezente în lista celor mai amuzante 100 de filme din cinematografia americană. The Producers, primul film al lui Brooks, e într-adevăr unul dintre cele mai amuzante filme pe care le-am văzut. Zero Mostel şi Gene Wilder interpretează rolul a doi producători care se străduiesc să realizeze cea mai proastă piesă de teatru posibilă pentru a se îmbogăţi printr-o şmecherie financiară. Aleg cel mai prost scenariu - Springtime for Hitler -, cel mai prost regizor şi cel mai prost actor să-l joace pe Hitler, un tip pe numele său Lorenzo St. DuBois a.k.a. LSD. Piesa are însă un succes catastrofal, iar cei doi ajung la închisoare.

La Blazzing Saddles, o comedie despre un şerif de culoare într-un mic orăşel american (vă daţi seama? şi ''mic'' şi ''orăşel'') pe la 1870, trebuie să recunosc că am adormit.



Secvenţa piesei de teatru din The Producers.

Mel Brooks s-a născut în 1926 la New York într-o familie de evrei, a luptat în al doilea război mondial în bătălia de la Bulge şi este unul dintre puţinii oameni care au câştigat şi Emmy şi Grammy şi Oscar şi Tony de-a lungul (şi chiar şi de-a latul) unei cariere de 60 de ani.

Filmografie selectivă (scenarist/regizor):

    * The Producers (1968)

    * Blazing Saddles (1974)

    * Young Frankenstein (1974)

    * History of the World, Part I (1981)

    * Spaceballs (1987)

    * Robin Hood: Men in Tights (1993)

    * Dracula: Dead and Loving It (1995)

                                                                                      Brooks în 2010. Sursa: Wikipedia

Gene Wilder, actor, regizor, scenarist şi scriitor, s-a născut în 1933 şi este cunoscut mai ales pentru rolurile sale din The Producers  (Leo Bloom) şi Willy Wonka and the Chocolate Factory (Willy Wonka). În 2005, Wilder şi-a lansat memoriile: Kiss Me Like a Stranger: My Search for Love and Art, iar doi ani mai târziu a apărut primul său roman: My French Whore.


Gene Wilder în 2007. Sursa: Wikipedia.








Surse: Wikipedia

Cristi                                    

Reclama sexy la Subaru. Car wash sumo style

 

Niste poze de la unii

asa s-a filmat logoul MGM (1924)

robot Coca Cola in Tokyo

Mai multe pe The Cool Hunter

Dragostea (se) vinde

Pentru ca nu o iubesti daca nu ii cumperi bijuterii, trandafiri, vacante, parfumuri si nu o duci la restaurant.
Pentru ca nu il iubesti daca nu iei ceasuri, haine, parfumuri, abonamente la sala, ursuleti de plus.
Pentru ca s-au facut zeci de mii de telenovele pe tema asta.

Pentru ca amaratul de Sfant Valentin, concursurile cretine cu inimi roz si saruturi de cinci ore, inelul de logodna cu diamant, cei 200 de invitati la nunta, luna de miere in Venetia - toate poarta masca iubirii, dar fac de fapt parte din infinita ecuatie a capitalismului.

Pentru ca exista filme porno.

Pentru ca nu mai ai cum sa fii original.

Pentru ca povestile de dragoste celebre si triste sunt cel mai des ecranizate. Iubirea este fie tragica, fie condamnata la uitare. Sa facem o scurta trecere in revista prin istorie, mitologie, literatura si film:

• Romeo si Julieta - Julieta isi insceneaza moartea ca sa poata fi impreuna cu Romeo, el crede ca fata a murit si se otraveste, Julieta se trezeste, il vede pe Romeo mort si se omoara la randul ei. Dubla sinucidere i-a transforamt in cel mai cunoscut si emo cuplu, cu ~ 40 de ecranizari.
• Cleopatra si Marc Antoniu - se spune ca Marc Antoniu s-ar fi injunghiat cu propria sabie cand a auzit stirea falsa a mortii Cleopatrei. A murit in bratele ei. Dupa ce se ocupa de inmormantarea lui, Cleopatra il fenteaza pe cuceritorul Octavian si se lasa muscata de o cobra in ce avea sa devina una dintre cele mai erotice scene din istorie. ~ 42 ecranizari.
• Tristan si Isolda - astia doi mor de inima amara si din mormintele lor rasar doi copaci care raman imbratisati pe vecie. Voi ati vrea sa fiti vii sau sa fiti copaci? ~ 17 filme.
• Napoleon o iubeste pe Josephine. Josephine il iubeste pe Napoleon. Se despart pentru ca ea nu poate sa faca copii. Ultimul cuvant rostit de el, inainte sa moara pe insula Sfanta Elena, a fost numele ei. ~ 20 de ecranizari.
• Paris se indragosteste de Elena, o rapeste din Sparta si o duce in Troia. Declanseaza razboiul troian si moare. Homer a scris despre ei in Iliada. ~ 10 filme.
• Penelopa si Ulise sunt norocosi in comparatie cu cei de mai sus. Nu au de asteptat decat intreaga Odisee pentru a se regasi. Ulise lupta zece ani in razboiul troian. Drumul spre casa ii ia inca pe atat ca se abate pe la Calypso. In timpul asta, Penelopa este curtata de 108 petitori care o cred vaduva si foloseste diferite viclesuguri ca sa ii amageasca. Trei ani tese la un giulgiu pentru tatal lui Ulise, caci ce cosea ziua, desfacea noaptea. Cand Ulise revine in Itaca, omoara toti petitorii. Zice-s-ar ca Atena a lungit noptea urmatoare pentru ca Ulise si Penelopa sa-si povestească unul altuia aventurile prin care au trecut. ~ 15 filme
  
• altii si altii

Cum sa va despartiti in 64 de pasi

Iubiti-va necomercial! Nu doar de Valentine's Day si de Dragobete.

Jimmy

Jules Verne, bunicul SF-ului

La vremea la care Jules Gabriel Verne isi scria romanele, calatoriile excentrice descrise de el au fost considerate de domeniul SF-ului. De aici vine si Voyages extraordinaires, numele seriei in care a aparut o mare parte din cartile lui, publicata de prietenul, editorul si tizul sau, Jules Hetzel.

La 183 de ani de la nasterea lui Verne, oamenii au construit rachete si au ajuns pe Luna, au facut submarine electrice si echipamente de scafandru ca sa exploreze adancurile oceanelor, au invatat sa scrie pe cer, au inventat televizorul, videotelefonul si calculatorul si au devenit dependenti de tehnologie. Ba chiar se straduiesc sa comunice cu fiinte extraterestre. Cartile lui Verne pastreaza astazi doar o impresie de SF si se transforma incet-incet in romane de aventura. Singura, Calatoria spre centrul pamantului nu se incadreaza in model si ramane extraordinara si prin subiect.

coperta unei carti de Jules Verne, ilustrata de Hertzel

In 1863 Jules Verne a scris Parisul in secolul XX, povestea tanarului Michael care nu reuseste sa se adapteze intr-o lume tehnologic avansata, dar golita de semnificatii. Civilizatia viitorului este dominata de zgarie-nori, automobile, trenuri de mare viteza si o retea globala de comunicatii. Editorul sau il sfatuieste sa astepte 20 de ani inainte sa publice romanul, considerandu-l pesimist, greu de crezut si nu la fel de bun ca de abia aparutul Cinci saptamani in balon. Autorul pune manuscrisul intr-un seif, unde este descoperit de stra-stra-nepotul lui in 1989 si publicat in 1994. Unica nepotrivire care i se poate reprosa romanului 150 de ani mai tarziu este ca trebuia sa se numeasca New York in secolul XX.

Hetzel a insistat ca Verne sa modifice continutul cartilor sale pentru a le face mai vesele si mai comerciale. Mai mult, pentru a nu supara Rusia, aliata de atunci a Frantei, originea capitanului Nemo a fost schimbata din cea a unui refugiat polonez care voia sa razbune moartea familiei sale in revolta poloneza din ianuarie 1863 impotriva rusilor. Nemo devine printul indian care lupta impotriva Imperiului Britanic.

Scrierile lui Jules Verne amintesc de adevarate enciclopedii, iti dau satisfactia ca afli o gramada de informatii despre locuri exotice, oceanografie, biologie, astronomie, geologie, societate, cultura sau istorie. In  Castelul din Carpati (1892) si Pilotul de pe Dunare (1908, dupa moartea autorului din 1905) apar detalii despre Romania.

Google l-a sarbatorit pe Jules Verne prin lansarea unui Doodle (logo) interactiv care infatisa un submarin virtual ce putea fi manevrat cu ajutorul unor sageti. 

captura Google.ro pe 8 februarie

Verne este considerat unul dintre parintii genului Science Fiction, alaturi de H. G. Wells si Hugo Gernsback. Cartile lui se ecranizeaza de peste un secol si nu si-au pierdut inca fascinatia. In 2013 se va lansa un nou film, 20.000 de leghe sub mari, in regia lui David Fincher.

Mai multe
Pe unde s-au plimbat personajele din Voyages Extraordinaires
8 inventii ale lui Julesc Verne care s-au adeverit
Parisul in secolul XX
Wiki eng si ro

Jimmy

Ala mic, negru, de respira greu se intoarce

La pas virtual prin muzeele lumii

Google continuă să fie cool şi lansează Art Project, un tool care permite utilizatorilor să facă un tur virtual al câtorva dintre cele mai cunoscute muzee ale lumii. Aplicaţia se bazează pe o tehnologie similară cu cea a Street View (aia care m-a făcut să îmi caut casa pe calculator în loc să ies în faţa porţii să mă uit la ea) şi prezintă imagini exacte şi în detaliu ale operelor de artă celebre. Vizitatorii se plimbă prin muzee cu ajutorul unor săgeţi sau folosind opţiunea Floor Plan din meniul de informaţii. Îşi pot face propria galerie cu tablourile preferate, în care să includă creaţii ale lui Botticelli, van Gogh, Manet sau Pieter Bruegel cel Batran la o rezoluţie de până la 7 gigapixeli. Sunt însă disponibile doar acele zone pe care respectivul muzeu a acceptat să le includă în proiect. Unele dintre exponate apar inceţoşat din motive de copyright.

Sala Oglinzilor din Palatul Versailles, captură Google Art Project. Pot fi vizitate doar zonele gri deschis de pe harta muzeului. Zona galbenă este cea în care se află utilizatorul. 

Cele 17 muzee disponibile până acum (Google promite să mai adauge):

• Palatul Versailles, Versailles
• Metropolitan Museum of Art, New York
• Museum of Modern Art (MoMA), New York
• Freer Gallery of Art, Smithsonian, Washington
• Tate Britain, Londra
• National Gallery, Londra
• Uffizi, Florenţa
• Alte Nationalgalerie (Vechea Galerie Nationala), Berlin
• Gemäldegalerie, Berlin
• State Hermitage Museum, Sankt Petersburg
• State Tretyakov Gallery, Moscova
• Museo Reina Sofia, Madrid
• Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid
• Rijksmuseum, Amsterdam
• Muzeul Van Gogh, Amsterdam
• Museum Kampa, Praga
• Frick Collection, New York

Platforma a fost creată la iniţiativa unor angajaţi ai companiei care au vrut să facă arta mai accesibilă online şi a fost lansată pe 1 februarie 2011. După ce a trasat harta fidelă a internetului, Google include Art Project în efortul de digitalizare a offline-ului, alaturi de Google Body, Maps, Street View, Earth, Ocean, Moon, Mars şi Sky Map.

Jimmy

Comedia norilor, ororilor?

Comedia norilor de la TNB nu reuşeşte să fie amuzantă decât atunci când este ridicolă. Nu ştiu dacă e de vină textul original al lui Aristofan sau reinterpretarea modernă a regizorului Dan Tudor, dar piesa de la Naţional e o culegere de glume răsuflate, fără substanţă, scălâmbăieli triste şi muzică proastă. Dincolo de umorul delirant, dar involuntar al momentelor muzicale, singurele părţi amuzante sunt acelea când actorii interacţionează cu publicul. Dar până la urmă şi acest procedeu rămâne doar un truc ieftin, la-demână oricând pentru a înveseli o piesă anostă. Şi Comedia Norilor este din plin o piesă anostă. Decorul e minimalist-ridicol, doar nişte cutii de carton, care cică ar simboliza o casă, nişte scânduri şi o construcţie din lemn aşchios cu un fel de elice la ultimul nivel. Actorii, nici chiar cei mari sau mai ales cei mari (Alexandru Bindea, Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu), nu par prea convinşi că ar trebui să joace în piesa asta.

Alexandru Bindea îl joacă pe Strepsiade, un om simplu de la ţară, care merge la şcoala lui Socrate ca să înveţe cum să scape de datorii. După ce şi Filipide, fiul lui Strepsiade, este iniţiat în arta retoricii, cei doi reuşesc să scape de creditori folosind argumente strâmbe, subterfugii semantice şi, în final, argumentul cel mai puternic - o mamă de bătaie. Povestea este cu tâlc, având trimiteri în contemporaneitate, când toată lumea are dreptate şi nimeni nu greşeşte pentru că fiecare are adevărul său. Folosind raţionamentul nedrept, sofisme ingenioase şi matrapazlâcuri oratorice poţi demonstra orice, poţi ignora bunul-simţ şi distorsiona legea după cum îţi convine. În finalul piesei, Filipide reuşeşte să demonstreze chiar că e în firea lucrurilor ca fiul să-şi bată tatăl.

Un subiect interesant şi cu potenţial este însă pus în scenă de o manieră dezastruoasă, încât ajungi să râzi cu lacrimi de cât de proastă e piesa. Există însă şi părţi bune: interacţiunea cu publicul, rolul scurt, dar delicios al lui Daniel Badale, precum şi dialogul de la final dintre Strepsiade şi Filipide pe de-o parte şi creditorii de cealaltă. Dacă nu găsiţi locuri la alte piese şi vă întrebaţi de ce Comedia Norilor este singura piesă la care biletele nu sunt epuizate pe luni de zile, să ştiţi că există o explicaţie.

Comedia norilor

Regia:   Dan Tudor
Traducere: Ştefan Bezdechi , Demostene Botez
Adaptare:  Dan Tudor , Andrei Marinescu
Scenografie: Andu Dumitrescu
Muzică: Vlad Creţu
Coregrafie: Răzvan Mazilu
Dată premieră: 10-05-2009
Durata spectacolului: 1 ora şi 20 minute
Preţ bilete: 30 lei, 25 lei, 16 lei, 6 lei


Distribuţia:
Strepsiade:       Alexandru Bindea
Socrate:            Mircea Albulescu
Fidipide:           Răzvan Oprea
Corul norilor:    Ileana Stana Ionescu
                        Simona Bondoc
                        Carmen Ionescu
                        Oana Vânătoru
                        Afrodita Androne
                        Raluca Petra
                        Victoria Dicu
Corifeul:           Ovidiu Cuncea
Raţionamentul drept:     Monica Davidescu
Raţionamentul nedrept: Ilinca Goia
Pasias: Dragoş Ionescu
Aminias:           Andrei Duban
Sluga lui Strepsiade:      Silviu Oltean
Astrologia:        Eduard Adam
Oratoria:           Mihai Calotă
Dansul:             Daniel Badale
Geometria:        Axel Moustache

Surse: www.tnb.ro


Cristi

The Doors of Perception

Din vremuri îndepărtate, oamenii au căutat să atingă un înţeles mai adânc al existenţei, o stare superioară a conştiinţei prin intermediul alcoolului sau al drogurilor halucinogene. În Grecia antică de exemplu, Dyonis, mai târziu la romani Bacchus, era zeul vinului, al beţiei divine şi extazului revelator. Originea sa este incertă, dar cel mai probabil provenea de la traci, un popor de agricultori, pe care grecii îi considerau barbari. Ca orice popor de agricultori, tracii aveau un zeu al fertilităţii căruia i-au adus multe onoruri în momentul în care au descoperit cum să facă bere şi vin. Dyonis a fost, aşadar, rebranduit ca zeu al vinului şi a migrat sub această formă în Grecia, unde a avut mare succes în parte pentru că grecii pofteau după un trai mai simplu, instinctiv şi pasional, pe care moralitatea oficială îl înlocuise însă cu raţiunea şi prudenţa.

Dyonis era zeul sălbăticiei din om, al animalului atavic, care doar hiberna, constrâns de legile civilizaţiei.  La festivalurile ţinute în Grecia, apoi la Roma, la sate, dar şi în oraşe, se consumau cantităţi mari de vin, uneori amestecat cu sângele unui taur, se organizau piese de teatru prin care se reconstituiau viaţa şi moartea zeului patron al sărbătorii, erau ţinute vănători de animale, iar participanţii dansau frenetic în ritmuri de tobă şi fluier. Scopul acestei ceremonii era atingerea stării de ''entuziasm'', cuvânt care, etimologic, înseamnă a intra în legătură cu zeul, a fi una cu divinitatea. Festivalurile ţinute în cinstea lui Dyonis, numite misterele dionisiace, urmăreau eliberarea de inhibiţii şi constrângeri sociale, revenirea, cel puţin pentru o vreme, la o stare mai aproape de natură. Autorităţile nu vedeau cu ochi buni acest cult, pe care îl considerau o ameninţare la adresa vieţii civilizate. În 186 î. Hr., Senatul roman a interzis festivalurile în cinstea lui Bacchus pe motiv că erau locul unor crime şi conspiraţii politice.

''Following the torches as they dipped and swayed in the darkness, they climbed mountain paths with head thrown back and eyes glazed, dancing to the beat of the drum which stirred their blood . In this state of ekstasis or enthusiasmos, they abandoned themselves, dancing wildly and shouting 'Euoi!' [the god's name] and at that moment of intense rapture became identified with the god himself. They became filled with his spirit and acquired divine powers.''[1]

         

Auguste Leveque, Bacchanalia (festivalul roman ţinut în cinstea lui Bacchus)

Sursa: Wikipedia

Două mii de ani mai târziu, William Blake, poet şi pictor romantic al secolului al XVIII-lea, scria în cartea sa The Marriage of Heaven and Hell:

''The road of excess leads to the palace of wisdom [...]When the doors of perception are cleansed, things will appear to man as they truly are...infinite."

Aldous Huxley a fost inspirat de poemul lui Blake atunci când şi-a denumit cartea sa din 1954 The Doors of Perception. Cartea descrie tripul de opt ore pe care Huxley l-a experimentat atunci când a consumat mescalină, un drog extras din cactusul peyote şi folosit de indienii din Mexic timp de trei mii de ani. Mescalina este astăzi interzisă în majoritatea ţărilor. În Statele Unite, utilizarea mescalinei este permisă bisericii indienilor americani (Native American Church) însă numai la nivelul guvernului federal, statele individuale având dreptul să interzică drogul. Cu alte cuvinte, e ilegal şi pentru membrii bisericii indienilor americani.

Domeniul drogurilor psihedelice, al iluminării prin beţie şi diferite substanţe este imens şi nu se opreşte la cele descrise în acest articol. Ayahuasca, ciuperci, LSD, goa culture, ketamină, flower-power, marijuana, salvie. Unii consideră că toate acestea extind într-adevăr conştiinţa dincolo de domeniul vizibilului şi deschid larg uşile percepţiei către o realitate nebănuită şi interzisă simţurilor în mod normal. Probabil însă că doar produc un dezechilibru chimic în organism, provocând halucinaţii. Mai ales că s-a constatat o similaritate între compoziţia chimică a mescalinei şi adrenalinei. Adenocromul, care este un derivat al adrenalinei, produce simptome asemănătoare cu cele cauzate de utilizarea mescalinei. Unele dintre aceste simptome sunt similare cu cele ale schizofreniei.

Ce trebuie să menţionăm în final este faptul că pasiunea, beţia simţurilor, nu neapărat cea cauzată de droguri, este un catalizator pentru imaginaţie. Bertrand Russel, vorbind despre cultul dionisiac, menţionează tensiunea dintre raţiune şi pasiune, dintre intensitatea sentimentelor, intelect şi prudenţă ca un element creator puternic, traversând întreaga istorie.

''Much of what is greatest in human achievement involves some element of intoxication, some sweeping away of prudence by passion. Without the Bacchic element, life would be uninteresting; with it, it is dangerous. Prudence versus passion is a conflict that runs through history. It is not a conflict in which we ought to side wholly with either party.''[2]

[1] Hoyle, Peter, Delphi, London : Cassell, 1967. Cf. p. 76.
[2] Russel, Bertrand, The history of western philosohy, New York, 1945, p. 34

Surse: Wikipedia
Bertrand Russel, The history of western philosohy.
Aldous Huxley, The doors of perception @ www.mescaline.com

Cristi 

Nimic despre Eminescu

Data nasterii lui Mihai Eminescu, 15 ianuarie 1850, va coincide incepand de anul acesta cu Ziua Nationala a Culturii, printr-o lege promulgata in decembrie. Luat oarecum pe nepregatite, Ministerul Culturii nu a avut timp sa stabileasca un program foarte elaborat pentru a celebra noua sarbatoare. Manifestarile din Bucuresti si din restul tarii se rezuma la expozitii, lansari de carte, conferinte si concursuri de poezie si - cele mai tari, relatate de Adevarul - recitari din opera poetului in fata unui bust al sau din Orsova si o slujba de pomenire in Ipotesti (locul unde s-a nascut Eminescu). 

Asteptam anul viitor evenimente mai multe si mai diverse, dedicate si altor oameni de cultura -ca d-aia e ziua culturii nationale - ceva festivaluri de teatru, concerte, interviuri si, peste doi ani, o zi libera :).

Eminescu demitizat

Ma feresc sa scriu despre Eminescu in termenii-sablon de "poetul national" si "luceafarul poeziei romanesti". Fuck that! Incercand sa surprinda esenta, etichetele reusesc doar sa o piarda. Eminescu a facut mai mult decat sa se uite pe geam si sa scrie poezii. A fost un scriitor - om printre scriitorii - oameni Caragiale, Maiorescu, Slavici, Creanga din perioada de glorie a Junimii. Stia filosofie, istorie, economie, era fascinat de Schopenhauer, de Vedele Indiei Antice si de Confucius. A expus vreo cateva teorii sociologice. A inceput cursuri pe la Viena si Berlin si a renuntat la ele. A fost o persoana a contrastelor, trecand de la stari de liniste si optimism naiv la melancolie si disperare. 

„Omul acesta a trăit, mai des mâhnit, mai rar vesel, într-un cerc foarte restrâns de prieteni. Dar era şi un om ciudat! El îşi făcea o plăcere din necaz şi din durere o voluptate. Dacă nu avea vreo supărare, şi-o căuta; dacă nu venea să-l întâmpine durerea din afară, el ştia să şi-o scormonească singur din rărunchi. Cu un astfel de caracter mai era şi de tot sărac."

Caragiale despre Eminescu in articolul "Ironie", 1890

Eminescu in 1878

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889 la sanatoriul doctorului Sutu din Bucuresti de sifilis sau de intoxicatie cu mercur. Avea 39 de ani. A fost inmormantat in cimitirul Bellu. Viata si moartea sa au generat numeroase controverse, adeptii teoriei conspiratiei continua sa sustina ca poetul nu suferea de nebunie si a fost asasinat din motive politice. 

Eminescu, jurnalist si scriitor

Conservator convins, nu a pregetat sa ii acuze pe liberalii condusi de C.A. Rosetti ca nu vor decat sa se imbogateasca de pe urma guvernarii. Din 1877 a scris pentru sase ani la cotidianul Timpul, ziarul conservatorilor vremii, dar opiniile pe care le-a exprimat in articole au dus de multe ori la polemici in interiorul partidului. Avea o uimitoare capacitate de analiza si un spirit critic dezvoltat

Publicistica lui Eminescu acopera perioada Razboiului de Independenta, a satisfacerii conditiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoasterea independentei si proclamarea regatului. Pe lângă aceste mari evenimente politice si sociale el s-a ocupat de toate problemele societatii romanesti din acea vreme: rascumpărarea cailor ferate, noua constitutie si legea electorala, bugetul, infiintarea Bancii Nationale, darile, inamovibilitatea magistratilor, politica externa etc

Eminescu, jurnalist politic, Wikipedia

Poeziile lui Eminescu acopera 14.000 de file in manuscris (46 de volume) cedate de Titu Maiorescu Academiei Romane. A scris si proza (Sarmanul Dionis, Fat Frumos din lacrima, nuvela erotica Cezara la aniversare etc.) in care a pastrat motive filosofice si romantice, tratand subiecte precum reincarnarea si viata sub forma de vis.

Emin si Veronica Micle

Legatura celor doi a inceput inainte de moartea sotului Veronicai Micle, Stefan, asa cum o dovedeste o serie de scrisori schimbate de ei in jurul anilor 1876-77, dar a fost tainuta pentru ca ea sa primeasca pensie de urmas. Relatia lor a fost marcata de intreruperi, planuri de nunta anulate din cauza lipsei de bani, reprosuri din partea Veronicai care se plangea ca Eminescu ii scrie prea putin si prea rar si gelozia poetului. Micle a avut o aventura cu Caragiale, aventura la aflarea careia Eminescu a reactionat violent si pe care Caragiale a regretat-o mult timp dupa aia. Si Eminescu a avut  relatii cu mai multe femei, printre care Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, dar cea care a avut cea mai mare influenta asupra vietii lui a ramas Veronica:

Veronica Micle

Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

Fragment dintr-o scrisoare a lui Eminescu catre Veronica Micle, august 1882

Veronica Micle s-a sinucis cu o sticluta de arsenic pe 4 august 1889, la doua luni de la moartea lui Eminescu.  A fost ingropata la Manastirea Varatec, unde se retrasese. Scrisorile pe care si le-au trimis cei doi iubiti au fost publicate de Editura Polirom sub titlul Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. 

Ce post despre Eminescu ar fi asta, fara niste versuri citate?

Cand tu treci

"Cand tu treci atuncea murul
Fura-n umbra ta conturul,
Ah, cum nu sunt eu copilul
Tineretii tale, purul.
Mai putin platonic poate,
Ti-as musca cu dulce nurul
Pe genunchi te-as pune calare
Ti-as salta in sus eu curul
Deschizand din sponci corsetul
Eu i-as suge gurii nurul
Buburuzei tatei tale
I-as cata apoi cusurul

Sa pun sulita-mi aprinsa
Unde crapa-n doua curul"

Versuri ale lui Eminescu citite in Club A cu ocazia dezbaterii Eminescu, interzis minorilor

Articolul asta s-ar putea sa nu se termine niciodata. Ce trebuie sa retineti din el? Cand s-a nascut si cand a murit Eminescu, in caz ca va opreste pe strada vreun reporter care vrea sa evidentieze prin intrebari incuietoare incultura romanilor in ceea ce-l priveste pe marele lor poet. Si ca Eminescu a fost si el om.

Cartarescu despre Eminescu

Caragiale si Maiorescu despre Eminescu

Wikipedia despre Eminescu. Tot pe 15 ianuarie enciclopedia online implineste 10 ani. La multi ani, Mihai si Wiki!

Jimmy

Chatroulette

Dacă te-ai săturat de prietenii de pe Facebook, Chat Roulette te conectează cu străini din toată lumea. Siteul a fost creat de un puşti de 17 ani din Moscova în noiembrie 2009 şi acum are milioane de utilizatori. Chat Roulette e un site de socializare via webcam care funcţionează pe principiul ruletei ruseşti. Adică la noroc. Intri pe www.chatroulette.com , iar siteul te conectează la întâmplare cu alţi utilizatori. Când te plictiseşti de persoana cu care vorbeşti, apeşi pe next şi dai de altcineva.
Bineînţeles, conform unei statistici, 13% dintre utilizatorii Chatroulette sunt perverşi, tipi masturbându-se şi alte specimene. Nişte exemple mai jos. Poftim?



 

Yes, it's quite boring.

PI

Pi, not Pie. Nu plăcintă, ci constanta matematică folosită pentru a calcula aria unui cerc. Numele Darren Aronofsky mi-era necunoscut până să văd Pi (1998), debutul său regizoral, ultrapremiat, unul din acele filme care trezesc din amorţeală o generaţie, precum au fost Pulp Fiction sau Breathless al lui Goddard. L-am mai întâlnit pe Aronofsky, fără să-i reţin atunci numele, în Requiem for a dream, filmul său din 2000 despre droguri şi depravare.

Povestea e simplă, simplistă poate. Sociopat, mizantrop, paranoic, ca orice geniu?, Max Cohen e un matematician care scormoneşte după ordinea secretă care guvernează universul, logica din spatele haosului aparent. Totul poate fi explicat şi prezis prin intermediul numerelor. Chiar şi variaţiile de la bursă. Teoria haosului. Un fluture care bate din aripi, o ecuaţie rătăcită, totuşi înlănţuită luminos de altele, porneşte un uragan la capătul lanţului de consecinţe. Singurul om pe care Max îl vizitează este mentorul său, Sol, care a urmărit şi el aceeaşi idee fixă timp de zeci de ani, până când munca istovitoare i-a provocat infarctul care l-a făcut să renunţe. Sol îl sfătuieşte pe Max s-o ia mai uşor, să se relaxeze, chiar s-o lase baltă. Max Cohen se baricadează însă în obsesia lui, sângele lui se amestecă cu seva calculatorului, (Nu e oare Dumnezeu un programator?), viaţa pendulează tăios între dureri de cap debilitante, halucinaţii şi zidul impenetrabil al numerelor. Secretul nu se dezvăluie decât celui ales. Până când Max are o revelaţie. Secvenţa de 216 cifre - pe care calculatorul său a printat-o înainte să se strice şi pe care el n-o luase în seamă - această secvenţă trebuie să fie răspunsul. Pentru corporaţia interesată de munca lui Max cele 216 cifre înseamnă o modalitate de a manipula bursa, pentru secta evreiască cu care acesta intrase în contact, numerele reprezintă codul pentru a identifica adevăratul nume al lui Dumnezeu. Toţi vor să afle cifrele, însă Max reuşeşte să scape de urmăritorii săi şi merge să-l viziteze pe Sol, unde află că un al doilea infarct îi fusese fatal. Printre hârtii, găseşte o foaie cu cele 216 cifre. Convins acum că există o legătură între acest număr şi durerile sale de cap din ce în ce mai puternice, Max arde foaia şi îşi găureşte craniul cu o bormaşină. Prin gaură se pare că i se scurge geniul, pentru că ultima secvenţă a filmului îl înfăţişează pe Max incapabil să mai realizeze acele calcule complexe care erau pentru el o banalitate. Fericit şi senin. Ignoranţa e o binecuvântare. Putem depăşi intenţiile lui Aronofsky şi putem spune că Max şi Sol au fost pedepsiţi cu moartea şi cu boala, apoi cu ignoranţa, de o zeitate care ţine cu ghearele de secretele creaţiei sale.

Ceea ce este însă cu adevărat remarcabil la Pi nu este povestea, ci felul în care este spusă. Cu un buget de numai 60 000 de dolari, filmat în alb şi negru, adesea cu o cameră de mână, Pi oferă o perspectivă subiectivă, îngustă, deliberat claustrofobică a oraşului. Aronofski înfăţişează un univers al unui Kafka modern, surescitat şi anxios, un fir epic precum nişte spasme miocardice, ritmul fiind al unei tahicardii. Pi îmi dă senzaţia a ceva abraziv, are textura asfaltului zgrunţuros, unei aliteraţii în z, (''Zalele-i zuruie''), are o cu totul altfel de frumuseţe. Una voit sluţită, parcă torturată. Nota 3,14.



''Paranoia is faith in a hidden order behind the visible''

Cristi

Napoleon si Josephine la Romantica

Celor care cauta ''Napoleon si Josephine'', miniseria de pe Tv Romatica, si gasesc articolul nostru despre cei doi, le spunem ca filmul se difuzeaza astfel:

Miercuri-5 ianuarie, ora 20.00
Joi-6 ianuarie, ora 9.00 (reluare)

Spoiler aici.

Cine n-are elicopter, să stea acasă

Din înaltul cerului, România trebuie să fie tare frumoasă. Avem munţi trufaşi şi lacuri cristaline, ogoare prospere, de un galben dulce, sate liniştite cu case mici, dar mândre, răzleţite prin văi adânci, avem câmpii şi dealuri, râuri şi fluvii năvalnice, avem floră de toate culorile, ce mai, avem de toate.

Doar când cobori din elicopter vezi că de fapt ogoarele sunt pârloage, pe care cresc păpădii de-un galben dulce, sticlele de plastic strălucesc în bătaia soarelui pe lacurile patriei, casele sunt cocoşate, d-abia se ţin drepte, iar ca să ajungi la munţii mândri îţi trebuie răbdare seculară. Sau poate un elicopter.

A fost din nou coadă către staţiunile de pe Valea Prahovei, trenurile au mers şi în 2010 cu viteza melcului la bătrâneţe, întârzieri au fost din plin, autostrăzi tot nu avem, dar avem, totuşi, brand de ţară. Având în vedere ţara neobişnuită în care trăim, am putea să le oferim turiştilor plictisiţi din Occident o experienţă imposibilă în ţările lor cu autostrăzi şi trenuri de mare viteză şi funcţionari zâmbitori şi amabili. Ar trebui să ne schimbăm strategia în materie de turism. În loc de ''Explore the Carpathian Garden'', poate ar fi mai nimerit sloganul ''Explore the Carpathian Madness''. Sau: ''România, niciodată plictisitoare''. Ar fi mai sincer şi poate mai atractiv pentru cei care doresc turism extrem şi o ieşire din monotonia perfecţiunii din ţările lor.

Bineînţeles că nu putem aştepta să se rezolve toate problemele României ca să ne promovăm în exterior. Avem nevoie acum de imagine de ţară, de brand, de strategie, dar, pe lângă cuvinte, mai avem nevoie şi de drumuri, servicii de calitate, investiţii serioase şi contracte cu mari firme de turism. Pentru că un brand e o promisiune, iar o promisiune neonorată nu-i aduce pe turişti înapoi. Ne trebuie civilizaţie. Asta dacă nu vrem să rămânem doar o curiozitate la periferia Uniunii Europene, unde oamenii vin să observe spectacolul sărăciei şi carnavalul lucrurilor de-a-ndoaselea.

Cristi