Dumnezeu te asteapta la semafor

"Asta se potriveste foarte bine aici", imi spune o voce si in cartea din fata mea o mana pune o brosura cu imagini colorate. Il las pe Anton Lupan cu Speranta lui, ridic nasul din carte si privesc in jur.
Astept sa se faca verde la semaforul de la Izvor ca sa trec ultima bucata de strada. In dreapta mea sta o femeie in varsta. Imi zambeste. Are parul alb, prins in coada si fata ridata. Poarta un pardesiu gri care ii ajunge pana la genunchi si in mana are un teanc de hartii si cateva carti. Ma uit la brosura si ii multumesc. Acum inteleg.

Daca nu termin de citit in metrou un fragment interesant dintr-o carte, am prostul obicei sa continui lectura pe strada in timp ce merg. Folosesc un semn de carte cu imaginea lui Iisus, pe care l-am primit cadou. Semnul sta la pagina pe care o citesc. Cu el se potriveste brosura.

Este o brosura din aceea a martorilor lui Iehova, cu oameni zambitori, multumiti si plini de iubire ce traiesc in mijlocul naturii. Cu familii care mangaie ursi si copii care hranesc un leu.

Semaforul arata in continuare rosu, dar pe strada nu sunt masini. Lumea incepe sa traverseze pe partea cealalta. Fac cativa pasi ca sa trec si eu. "Eu nu trec pe rosu. Tu?", ma intreaba femeia. Ma opresc brusc si ii raspund cu un "nu" care se vrea sigur, dar iese mai mult mirat. Numai noi ramanem sa asteptam culoarea verde.

Dupa ce traversam, imi povesteste ca este doctoranda in geografie, pe clima si de zece ani studiaza Biblia. Este convinsa ca schimbarile bruste de temperatura, trecerile de la cald la rece sunt semne prin care Dumnezeu vesteste sfarsitul lumii. "Doar asa se explica", spune ea. "Furtuni cu fulgere la mijlocul lui aprilie nu-s normale". Eu nu am nimic cu ploile si cu fulgerele, dar ii dau dreptate ca sa nu se simta prost. Oricum, nu am fost niciodata buna la geografie.

"Oamenii au nevoie de doua Biblii ca sa se mai poata mantui acum", continua femeia.
"Cred ca este de ajuns una", zic, inocenta.

"Nu, doua, doua", se inversuneaza ea.

Mai spune ceva despre venirea Mantuitorului si despre faptul ca pe Pamant vor ramane sa traiasca fericiti doar cei alesi.

Ma opresc la semaforul de pe Regina Elisabeta, spre liceul Lazar. Ea isi continua drumul de-a lungul bulevardului. Inainte sa plece, ma sfatuieste sa le dau si altora sa citeasca brosura si sa le vorbesc despre Dumnezeu. Chiar daca nu vor vrea sa asculte, macar mi-am facut datoria.

*

Respect convingerile religioase ale fiecarui om. Ale lui, pentru sine. Ca sa mi se para intemeiate si sa le accept, am insa nevoie de argumente si contradictii, nu de scenarii apocaliptice cu finaluri utopice. Imi plac oamenii care nu se sfiesc sa intrebe "de ce?", dar il accepta ca raspuns si pe "nu stiu".

Jimmy