Inainte de scrierea istoriei, se povestea ca a trait un print numit Rama, intaiul fiu al conducatorul Kosalei, un regat din nordul Indiei. Rama s-a casatorit cu Sita, o frumoasa printesa, reusind sa indoaie si sa rupa un arc pe care nici unul dintre ceilalti pretendenti ai fetei nu a putut sa-l incordeze.
Rama trebuia sa ii urmeze tatalui sau la tron, dar regele a fost nevoit sa il numeasca succesor pe Bharata - fiul sau cu alta sotie - ca sa-si achite o datorie de onoare. Rama a plecat din regat, izgonit de fratele sau, si a ajuns intr-o padure fermecata, unde a salvat mai multi oameni de niste spirite malefice. Pazitorul padurii, un demon cu zece capete pe nume Ravana, s-a maniat pe el si a rapit-o pe Sita.
Ravana, demonul rege al insulei Lanka
Pentru ca era un om bun, Rama a fost ajutat de o armata de ursi si maimute sa il invinga pe demon si sa isi salveze sotia. S-a temut insa ca ea l-a inselat in timpul captivitatii. Ca sa isi dovedeasca fidelitatea, fata a sarit in mijlocul unui rug, dar a scapat nevatamata de flacari cu ajutorul zeului focului.
Intors in orasul sau natal, a fost incoronat, dar oamenii continau sa puna la indoiala puritatea nevestei lui. Rama a exilat-o, iar ea a fugit in padure, unde inteleptul Valmiki i-a oferit adapost. Fata a nascut doi copii si cei doi soti s-au reunit pentru o scurta perioada. Pentru a-si dovedi inca o data nevinovatia, Sita a cerut zeitei pamantului sa o inghita, iar dorinta i-a fost indeplinita. Rama a renuntat la tron in favoarea fiilor sai si s-a ridicat la cer.
Legenda lui Rama este povestita in poemul epic Ramayana, scris, pare-se, de inteleptul Valmiki in sanscrita. Nu se poate spune daca eroul a existat cu adevarat sau nu. In religia hindusa, Rama este considerat cea de-a saptea incarnare a zeului Vişnu, punte de legatura cu divinitatea si calea spre mantuire. Sita este idealul feminitatii, devotata si casta. Generalul-maimuta Hanuman, conducatorul armatei maimutelor, este exemplu de devotament fata de un stapan divin.
Rama si Sita
Inainte sa moara, hindusi il invoca cel mai des pe Rama. Ultimele cuvinte ale lui Gandhi, dupa ce a fost impuscat, au fost: "Hey, Rama!". O versiune televizata a epopeei, difuzata in anii '80 a avut o audienta formata din 700 de milioane de hindusi. Acum doua secole, un rege thailandez a poruncit ca poemul sa fie tradus in limba sa. De atunci, fiecare rege al acestei tari (budiste) isi ia titlul de Rama pentru a dovedi ca este suveranul de drept. In 1922, o multime de hindusi a distrus o moschee, construita in timpul invaziei mogule (sex XVI) pe locul presupus al nasterii lui Rama. Exista numeroase versiuni si repovestiri ale Ramayanei, una celebra apartinand poetului Tulsidas.
In India, 4 din 5 locuitori sunt hindusi. Hinduismul a controlat viata sociala si economica a tarii, chiar si atunci cand aceasta s-a aflat sub dominatia mogulilor sau a englezilor.
Dictionar
- Hinduism = cea de-a treia mare religie a lumii, dupa islamism si crestinism, cu aproximativ un miliard de adepti, majoritatea in India, care are la baza traditiile vedice.
- Mahabharata = cel mai lung poem epic din lume, epopeea pereche a Ramayanei, de 2 ori mai mare decat ea si de aproximativ 10 ori mai mare decat Iliada si Odiseea impreuna.
- Vedele = colectie de imnuri ale indo-arienilor, care reprezinta textul central al hinduismului. Dateaza din anul 1000 I.HR. Au fost scrise in sanscrita. Budismul nu a acceptat autoritatea Vedelor si a devenit religie distincta.
- Brahman = conceptul divinitatii in religia hindusa. Inseamna neschimbat, infinit, imanent, fara inceput si fara sfarsit, esenta divina a naturii, timpului, spatiului, fiintei si a intregului Univers. A nu se confunda cu brahmani (preoti) sau cu Brahma = zeu personalizat, unul dintre membrii trinitatii Trimurti
- Trimurti = triada hindusa formata din zeii Brahma - creatorul, Shiva- protectorul, Vishnu - distrugatorul. Triada poate fi reprezentata prin trei capete ale unui singur corp sau prin trei fete ale aceluiasi cap, fiecare indreptata in alta directie.
Cei trei zei, Brahma, Vishnu, Shiva (de la stanga la dreapta)
- Arieni = populatii indo-iraniene. Aveau pielea deschisa la culoare. De la ei vine sistemul indian de caste si obiceiul purificarii celor morti prin ardere. In 1786, filologul Sir William Jones a observat asemanari intre sanscrita, greaca, latina, persana si alte limbi si a presupus ca aceste limbi indo-europene au un stramos comun, arian. Acest lucru i-a facut pe unii fanatici sa afirme ca rasei ariene i se datoreaza tot progresul omenirii si ca ea este superioara celorlalte rase.
- Sanscrita = limba antica, folosita in scrierile si ceremoniile religioase ale hinduismului si budismului. Una dintre cele 22 de limbi oficiale ale Indiei.
Surse:
Poveste si definitii: Cand, unde & cum s-a intamplat, Adrian Cioroianu et al, Editura Reader's Digest
Lamuriri si poze: Wikipedia
Jimmy
7 comentarii:
De ce ai taiat margarina?
Pentru ca imi deruta colegii. Cica ar exista o reclama cu margarina Rama care se topeste in razele soarelui in timp ce nu-stiu-cine e gelos nu-stiu-de-ce pe ea. O telenovela d-asta aratata de Popescu la un curs:))
eu is Jimmy
Asa si? Imi placea titlul ala
Uite ce fac eu pt tine
:D
Multumim multumim
Mersi pt legenda. M-ai ajutat sa-mi fac tema la franceza.
Trimiteți un comentariu