Întreaga pleiadă de analişti politici, jurnalişti, gânditori şi scriitori îl critică astăzi pe Băsescu cu aceeaşi înflăcărare cu care aplaudau victoria lui împotriva monstrousului PSD în 2004. Să fii un susţinător al lui Băsescu în zilele noastre e o crimă aproape la fel de mare cu a fi evreu în vremea lui Hitler. Băsescu e vinovat de tot răul de la Geneză încoace. Băsescu e Dictatorul, Satana. Şi, mai nou, un foarte prost poet.
Preşedintele a recitat în emisiunea Divertis de la Pro TV de sâmbătă seară o poezie scrisă de el în tinereţe. Bineînţeles, somităţile în domeniu, infertile, de altfel, pe tărâmul poeziei, s-au grăbit să dezvăluie precaritatea poeziei băsesciene, punându-l alături, ca etalon, pe Mihai Eminescu. O alăturare la fel de absurdă ca aceea dintre Cristian Tudor Popescu şi Isaac Asimov. Departe de a fi un admirator al lui Băsescu Traian, care a transformat politica de la noi într-un spectacol de tabloid sau, mai degrabă, într-un număr de circ, simt nevoia ''tâmpită'', vorba selecţionerului Razvăn Lucescu după măcelul de la Belgrad, să îi iau apărarea preşedintelui. Băsescu face poezie la fel cum face politică; apelând la emoţii, la context şi la talentul său de actor şi mai puţin la figuri de stil încâlcit-academice şi cuvinte alese. Băsescu nu e poet. Poezia lui e puerilă, stângace, proastă de-a dreptul, dar nimeni nu i-a pretins preşedintelui dibăcie în epitete şi comparaţii. Nu-mi amintesc ca Băsescu să fi recitat în Parlament vreun vers din studenţie. A făcut-o într-o emisiune de divertisment, la întrebarea moderatorului. De aceea, criticile la adresa valorii poeziei băsesciene, care vor lovi publicul în zilele următoare, de parcă interesul acestuia pentru acest subiect merge mai departe de simpla bârfă - aceste critici sunt total neavenite şi irelevante. Analişti, psihologi, comentatori vor extrage din aceste versuri cine ştie ce algoritm al impotenţei politice şi monstruozităţii lui Băsescu.
Dincolo de mise-en-scene-ul politic, poate că ar trebui să ne amintim că şi politicienii au sentimente. Sau, cel puţin, au avut. În tinereţe. Nu-l votaţi pe Băsescu. Dar nu pentru că e un poet prost.
Cristi
luni, 12 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Doar ca... nu trebuie sa omitem ca a inceput campania electorala pe "usa din dos" si nu sentimentele politicianului conteaza ci miza politica. Mascariciul versus haina de Om e o schimbare benefica in peisaj, pentru cine mai crede in gogorite. Nu e evidenta stategia? In vremuri de criza te dai spre valori umaniste caci circul nu mai tine cand nu mai ai de unde da paine
Cine simuleaza mai bine sentimentele,emotia, daruirea fata de popor, castiga alegerile, caci adesea votul e unul emotional. Probabil ca e vorba de o strategie de campanie; ceea ce voiam sa subliniez e ca chiar (sic!) si Basescu, inainte de a fi politician, atunci, demult, cand naviga pe mari albastre, a fost Om.
Trimiteți un comentariu