vineri, 6 februarie 2009

Vama Veche a murit. Din nou.

vineri, 6 februarie 2009
În Vamă se asfaltează. Cică ar fi vorba de o pistă pentru biciclete care leagă 2 Mai de orăşelul Shabla din Bulgaria, aflat la 24 de km de graniţă. Din pozele de aici se vede că pista se construieşte chiar pe lângă plajă. Poate că n-ar fi o idee chiar aşa de rea, mai ales că nu prea ai cum să ajungi la vreo staţiune bulgărească dacă nu ai maşină personală. Anul trecut, când am păşit peste graniţă la vecinii bulgari, cu gândul să mă bucur de libera circulaţie europeană, n-am ajuns decât la vreo zece metri de punctul de control. Asta pentru că nu există nici un microbuz, ricşă sau trotinetă cu care să te deplasezi. Doar un domn bulgar mi-a făcut un semn discret, cum că, în schimbul a zece leve, mă duce el cu maşina până la prima aşezare omenească. Dar cu ce mă întorceam de acolo? De aceea, poate că această pistă pentru biciclete nu e o idee tocmai rea. În vreo două ore de pedalat ajungi în Shabla. Dar chiar trebuiau să o construiască pe plajă? Şi, în plus, nu ştiu câţi s-ar găsi să meargă cu bicicleta în Vamă.

Oricum, Vama a murit de mult şi de mai multe ori. A murit pentru intelectualii disidenţi în tăcere ai vremurilor ceauşiste, a murit pentru generaţiile pre-Stufstock, a murit chiar şi pentru mine, care am descoperit Vama Veche doar cu vreo cinci ani în urmă. Vremurile se schimbă şi se schimbă şi oamenii care se perindă pe plajele vamaiote. Cine ştie, poate peste vreo zece ani vom auzi un manelist nostalgic să spună: '' Bă, s-a stricat Vama! ''

Cristi

5 comentarii:

Anonim spunea...

mor...fara vama mor...si da...c au cu ea?...uf...c'est la vie toujours infame!...

Vlad Ilaș spunea...

Ultima replică face toţi banii. Eu cred că am să merg la mare de acum undeva unde nu e staţiune :P

Vlad Ilaș spunea...

Am formulat ca un prost. Dar... ai prins ideea :D

Anonim spunea...

nu mai avem terase dar avem o pista de biciclisti de care imi va fi frica dimineata,sa nu ma impiedic de ea! vom avea in schimb "beach baruri",dupa cum a spus primarul, care vor functiona ziua.noaptea...liniste ca trebuie sa se odihneasca turistii cazati in hotelurile de beton! cat despre expirat si celelalte terase de pe plaja..."sincer, n'as vrea sa va mai vad pe aici!"(tot vorba primarului).asa ca...o vara minunata pe bicicleta ar trebui sa ne dorim toti!

eu spunea...

Imi amintesc ca la una dintre primele mele vizite in Vama, au pus pe foc toate bancile si lemnaria de la Expirat. Anul urmator urmau sa construiasca un nou Expirat, dar n-am crezut niciodata ca cineva poate fi atat de prost incat sa distruga definitiv ceea ce inseamna farmecul Vamii Vechi si ceea ce, pana la urma, atrage si turisti, si anume sa dansezi pe plaja pana dimineata.